Pagina de poezie (21) PDF Imprimare Email

Orice zi începe prost, de Alexandru Andrieș 

Orice zi începe prost
Dacă n-ai un adăpost,
Orice zi e-un singur pas către noapte...

Orice noapte trece greu
Dacă singur eşti mereu,
Orice noapte-i un popas de o noapte...

Când soarele-apune
Toate sunt bune,
Când el răsare
Nimic nu pare schimbat!

Orice zi începe-aşa,
La sfârşit e noapte grea,
Orice zi e-un singur pas către tine...

 

Bun sosit şi bun rămas, de Johann Wolfgang Goethe

Sării pe cal - o vijelie!
Şi vâjâind gonii prin ulmi;
Plutea amurgul pe câmpie,
Iar noaptea se-anina de culmi.
Pe-un vârf înalt măreţ stejarul,
Gigant printre coloşi stătea,
Iar întunericul, pândarul
Cu mii de ochi cumpliţi veghea.

Agale, luna printre nouri
Trecea spectrală peste zări,
Iar vântul îngâna ecouri
Ce-mi dau temute-nfiorări.
Cu toată spaima nopţii, -n mine
Fierbea avântul neînvins;
Ce flăcări mi-alergau prin vine!
În inimă-mi ce foc nestins!

Şi te-am văzut... Priviri senine,
Un sân care gingaş sălta...
Tot sufletu-mi zbură spre tine
Şi-ntreaga-mi viaţă fuse-a ta!
Un răsărit de primăvară
Ţi-a-mbujorat obrajii-n foc,
Când către mine se-nălţară,
Nevrednicul de-atât noroc!

Dar vai! mult prea curând plecarea
Mi-o porunciră sorţii răi;
Ce dulce-ţi fuse sărutarea!
Şi ce durere-n ochii tăi!
Simţeam, cum umeda-ţi clipire
Cum lăcrimând mă urmăreşti...
Să fii iubit, ce fericire!

Boala râsului, de Marin Sorescu

S-a născut dintr-un hohot de râs.

Când părinţii au trebuit să îi arate lumea
El a început să râdă în faţa fiecărui lucru,
Până la soare.
Şi a fiecărui cuvânt,
Până la infinit.

La şapte ani încă nu se oprise din râs
Şi doctorii l-au trimis la şcoală.
Profesorii i-au arătat cartea de fizică
Dar el râdea ţinându-se cu mâinile de burtă.
La istorie ajunsese cu mâinile la genunchi.
La geografie, la tălpi.

Atunci doctorii i-au recomandat trei femei
Demne de acest nume,
De care să se-ndrăgostească,
Dragostea intrând în profilaxia liniştii.
Cum să vă spun?
Pe prima a iubit-o-n hohote,
Pe a doua a zâmbit-o,
Cu a treia s-a-necat de râs.

Atunci doctorii i-au prescris moartea,
S-o ia o dată în viaţă
Şi după aceea câte o linguriţă
Din trei în trei veşnicii.

Dar şi în mormânt
El tot mai continuă, şi azi, să râdă.

Până acum a fost mutat în vreo
Şapte cimitire
La cererile repetate
Ale răposaţilor.

 

Întârziere, de Georgiana Ionela Tofoleanu

 

Cât de târziu îmi eşti

Cât de devreme îmi sunt

Doua lumi diferite,

O paloare pe obrazul vântului.

 

Cu picioarele goale, pe vârfuri

Prin iarba lumii tale

Lumea mea aleargă

Pe pleoapa cuvântului.

 

Orele mele zăcând în neştire

Atinse de vânt şi de tine.

Cât de târziu şi cât de devreme

Tăcere ce trece şi vine spre mine.

 

Cât de târziu îmi eşti

Cât de devreme îmi sunt

Două lumi diferite,

O paloare pe vântul obrazului.

 

Femeia cu degete de primăvară, de Ana Sofian

 

ştie când tresar mugurii îi simte sub piele zvâcnind

a iubire,

mustind în sevele pe care iarna

le-a adăpostit în creiere albe

unde n-au sălăşluit nici minciuna,nici echivocul.

Femeia cu degete de primăvară

te-atinge în taină,

risipind petale peste chipuri de arbori

unde scoarţele ascund zâmbete

stinse-n aburul fiecărei dimineţi -

dor înclinat de-o zi

pentru trecerea spre moarte a fluturilor

împrumut pentru zborul meu către tine

niciodată sfârşit...

 

Semne, de Geo Bogza

Cu genunchii la gură, cu pumnii strânși,
Dorm pruncii în pântecul mumelor,
Gingașe semne de întrebare.

Cu trupul drept, cu fața în sus,
Dorm morții în adâncul pământului,
Rigide semne de exclamare.

Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!

 

Să nu te temi de crudul adevăr, de Marian Bunget

Oricât ţi-ar fi de vitregă o soartă,
Oricâte deznădejdi în cale-ţi ies,
Să nu te plângi, că nu ai de ales,
Şi sigur fii că toate au o poartă.

Ne naştem doar şi moartea ne pândeşte,
Dar ne-am născut, trebuie să trăim;
Uităm de ea şi nu ne mai gândim,
De ce ţi-e scris, nimic nu te fereşte.

Să nu te temi de crudul adevăr,
El este crud, doar când îl vrem departe,
Când ne-nvelesc iluziile deşarte
Şi-n patru despicăm un fir de păr.

Aprindem foc, în care noi ardem...
Ce rost să ne creăm o soartă sumbră,
Gândind astfel şi umbra are umbră,
Dar n-am avut nevoie s-o vedem.

 

Fericit bărbatul, de Luca Ionel Branislav

 

Fericit bărbatul care în Tine se încrede,
Care ziua şi noaptea în mintea sa Te vede,
Ţie se închină şi mereu se roagă Ţie,
Preasfântă, Preacurată Fecioară Marie!

Fericit bărbatul care Te are ca Ocrotitoare,
De nimeni nu se teme, în veac nimic nu-l doare,
Pururea e vesel şi Îţi cântă osanale,
Nădejde preaaleasă, Preasfântă Născătoare!

Fericit bărbatul ce are nădejdea toată
În ajutorul Tău, Preasfântă şi Preanevinovată,
Căci Tu îl ocroteşti şi îl sprijini tot mereu,
Iar la sfârşitul vieţii îl duci la Dumnezeu.

Te rog acum pe Tine, Preasfântă Născătoare,
Să-mi fii acum şi mie Zid de apărare,
De boli şi de necazuri mereu să mă fereşti
Şi ticălosul meu suflet de iad să-l mântuieşti.

 

Știu puritatea, de Ana Blandiana

Știu, puritatea nu rodește,
Fecioarele nu nasc copii,
E marea lege-a maculării
Tributul pentru a trăi.

Albaștri fluturi cresc omizi,
Cresc fructe florilor în jur,
Zăpada-i albă neatinsă
Pământul cald este impur.

Neprihănit eterul doarme,
Văzduhul viu e de microbi,
Poți dacă vrei să nu te naști,
Dar dacă ești te si îngropi.

E fericit cuvântu-n gând,
Rostit, urechea îl defăimă,
Spre care o să mă aplec
Din talgere - vis mut sau faimă?

Între tăcere si păcat
Ce-o să aleg - cirezi sau lotuși?
O, drama de-a muri de alb
Sau moartea de-a învinge totuși...

 

Vreodată, de George Bacovia

... Şi voi lua din cer
Ceea ce nu mai găsesc
Prin stele,
De când rătăcesc.

Această gândire mai vreau
Din câte-am dorit -
Sau cerul e rece
La infinit...

 

De Sânziene, de Felicia Feldiorean

 

De Sânziene eu mă rog

Ca să vă fie bine,

S-aveţi Credinţă în Cuvânt.

S-aveţi suflete pline.

 

De Sânziene v-am adus

O simplă Rugăciune,

Să-ngenunchem lângă Ioan

Ce s-a născut în Lume.

 

Să ne boteze Ioan cel Sfânt

Cu flori de Sânziene,

Şi apa din Izvorul blând

Ne picure din gene.

 

O cruce-avem şi o purtăm

Cu noi în astă lume,

Să ne rugăm la Dumnezeu,

Spre bine să ne-ndrume.

 

Şi să ne dea în orice zi,

Mereu un dor de viaţă,

Să nu mai fim loviţi şi trişti

Şi cu nevoi pe faţă.

 

Mă înfioară uneori

Atâta suferinţă,

Atâtea lacrimi şi nevoi,

Atâta umilinţă.

 

Iertaţi-mi dar tristeţea grea,

Acum de Sânziene,

Eu vă iubesc de-a pururea,

Cu lacrima din gene.

 

Loreley, de Șt. O. Iosif

Heine
Eu nu știu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veșnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.
Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Și cresc ale munților creste
Mare strălucind în amurg.
Pe stancă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brățara-i de aur scânteie,
Ea-și piaptănă părul cântând.
Ea-și piaptănă părul și cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă și te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!
Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică îi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.
Vâltoarea-l izbește de coasta
Stâncoasă, și moare-necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.

 

Iubirea, de Ion Alexandru

 

Părtaşi suntem multor iubiri
Una singură e împlinire
Celelalte numai presimţiri
Până dăm în inima de Mire

Împodobit cu-nfăţişarea Lui
Dinspre înviere răsărindă
Pe cât în lacrimile orişicui
Voi râvni iubirea să-şi aprindă

Ce există să iubesc nespus
Oceanul stingerii de sine
Să rodească-n cele care nu-s
Răsăritul ce le aparţine

 

Ci de-am fi singuri..., de Nicolae Iorga

 

Ci, de-am fi singuri amândoi
Şi nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ţi-aş spune aşa de multe...

Ar trece vremea şi n'am şti
Ce e aceia vreme
Şi n'ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.

Am fi departe tare duşi,
Străini de lumea'ntreagă:
Pe veşnicie ţi-aş fi drag,
Tu veşnic mi-ai fi dragă;

Cu sărutări am şterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Şi cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu să-l curme?

Ţi-aş spune vorbe dulci încet:
Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.

Şi-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă auziai,
Nici eu n’oiu fi pricina.

 

Ochii tăi, de Alexandru Andrieș 

Şi lumina parcă se pregătea,
Aduna toţi norii şi-i atârna
Departe la orizont,
Pe frânghie,
Să se-usuce încet...

Astă-seară a fost cald şi senin,
Toate stelele aveau pahare de vin
Şi-mi dădeau să gust puţin
Şi mie...
Între timp, tu dormeai...

Spune-mi despre tine
Lucruri cât mai puţine,
Lasă-mă să le ghicesc,
Să le inventez, 
Să le potrivesc...

Dacă mai crezi cât de cât în minuni,
Să te văd trei zile, să nu te văd trei luni,
Şi s-o luăm iar şi iar
De la capăt...
Spune-mi, cum ţi s-ar părea?

Eu te vreau mereu
În colţişorul meu,
Să fii lângă mine
Şi să-ţi fie bine...

Am cunoscut o fată frumoasă,
Are maşină, are şi casă
Şi vorbim la telefon
O grămadă...

Însă n-are ochii tăi...

 

Romanţa garoafei, de Alexandru Macedonski

Garoafele ce le-ai purtat

Au sângerat şi s-au uscat.

Dar alte flori de foc nestins

Pe buze ele mi-au aprins.

 

În ochii tăi, — de raiuri porţi, -

Al tinereţii soare porţi

Şi neştiind de ce nicicum

Eu te respir ca un parfum.

 

Mă-mbăt de tine ca de-un vin,

De câte ori spre tine vin,

Un vin de struguri de Şiraz

Ce pune flăcări pe obraz.

 

Când dormi străbat în al tău somn

Şi-ţi sunt şi rob, şi-ţi sunt şi domn,

Iar cu plăceri ce istovesc

Te-nnebunesc, şi-nnebunesc.

 

Ştiu că voieşti şi nu voieşti,

Ştiu că doreşti, şi nu-ndrăzneşti

Dar eu voiesc, şi îndrăznesc,

Şi te urăsc, căci te iubesc.

 

Poveste, de Radu Gyr 

Am avut un copil și-o nevastă
Acum o sută, o mie de ani.
Auziți păianjeni ? Auziți șobolani ?
Am avut un copil și-o nevastă.

Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pământești diafane ?
Înnecuri, sfârșituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viață odrasla, femeia.

Au trecut o sută cinci sute de ani,
s-au rupt munții și-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.

Și în tăcerea lor scurt detunată
un chip îmi zâmbește și coase.
Din pat , două mâini mici, somnoroase,
întinse, parcă mă fulgeră : „ - Tata !”

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la-ntâmplare.
Aicea sunt : mă~ a~la, un oarecare,
apoi cad iarăși în bezne postume.

Dar ce-i ? S-a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ?
Și suntem numai trei din toate ?
Viața-i de scrum și am rămas în cetate
doar noi : veșnicia, celula și eu !...

De-as zări măcar o frântură de stea !
Ce fiară-i veșnicia, ce fiară !
I-aș cere să-mi dea un capăt de sfoară
și de milenii să mă spânzur cu ea.

 

Sunt o străină în propriile mele gânduri, de Florentina Crăciun Fabyola

E tristă calea vieţii şi simt că parcă încă nu îmi aparţin
Prin labirint îmi caut unicul şi tristul drum al vieţii,
Si n-am ştiut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin
De-aceea mai caut încă, culoarea de-nceput a dimineţii. 

Sunt o străină în propriile mele gânduri ce mă dor
Mi-am rătăcit şi drumul către mine şi totu-i o povară,
Când totul e atât de trist şi ruginiu, şi-atâta mă-nfior
De ne-mpliniri şi triste lacrimi pentru a nu ştiu câta oară.

Din labirint găsesc ușor un drum ce duce spre uitare
Şi nu mă-aşteaptă nimeni c-o floare pe celălalt tărâm,
Doar fâlfâirea aripilor de cocori pe nesfârșită mare
Făcându-mă să cred pentru o clipă că pot aici să mai rămân.

 

Plutesc..., de Adrian Erbiceanu

Plutesc ca între două mări de apă:
Deasupra-mi cerul gol şi legământul
De-a nu lăsa uitat aşezământul
Schimbat pe-un vis ce dă ca să înceapă;

În jos, abia întrezărit, pământul,
Ca ochiul Biblic urmărind o sapă
Cu-acel ce singur îngrozit se-ngroapă
Fără să-şi poată ştii deznodământul.

Cu-atâtea amintiri desperecheate,
Dansând insidioase pe aripe,
Îmi pare zborul o eternitate

Ce-ncepe-abia acum să se-nfiripe,
Multiplicat prin sciziparitate,
Cu desecarea fiecărei clipe.

 

Tăcere, de George Bacovia

Ce mai este... cărţi de noapte
Mai citesc, şi-mi pare că sunt viu -
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?
Ţăcănă un ceas pe-o planşă...
Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?!
Noapte...
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?

 

Bună dimineaţa, de Cristian Buică,

Spune, orice-ar fi, bună dimineaţa,
Fiindcă-n zori de zi reîncepe viaţa!

Dacă ceasul sună mult prea tare
Nu te enerva şi nu-l zdrobi,
Bucurăte-n clipa următoare
Că trăieşti şi-ncepi o nouă zi.

Strânge patul fără remuşcare,
Dă-le-ncolo de filozofii,
Pune-te mai repede-n mişcare
Şi ai să vezi ce om vei deveni!

Nu uita cafeaua aromată,
Bea caimacul şi fi optimist,
Lumea-i un castel de ciocolată
Şi n-ai nici-un folos dacă eşti trist.

Soarbe clipa ca pe o licoare,
Mâine cine ştie ce va fi,
Fă din viaţa ta o sărbătoare
Căci ziua ta e-n fiecare zi.

 

Şiroaie de sânge, de Petru Dugulescu

Șiroaie de sânge îți curg pe obraz,
Și-n ochii Tăi lacrimi s-ascund;
Sub lemnul durerii Tu luneci și cazi,
Iar spinii în carne-Ți pătrund.

Adâncă-I durerea ce-n suflet o strângi!
Urcușul Golgotei e greu.
Iar cel pentru care Tu suferi și plângi,
Iisuse, Iisuse sunt eu.

Sub ploaia cumplită a pumnilor grei,
Te rogi pentru cei ce Te bat:
„Părinte, ai milă de dușmanii mei,
Și iartă-i, ei nu știu ce fac!”

Tu om al durerii, de toți părăsit,
Pe cruce Te stingi luminând.
A morții putere prin moarte-ai zdrobit,
În lume speranță-aducând.

Iisuse, la Tine mă-ntorc azi căit,
Și știu că Tu n-o să mă cerți,
Eu, omul cel josnic ce-atunci Te-am lovit,
Plângând azi Te rog să mă ierți!

 

Curcubeul, de Dimitrie Anghel

Ce schimbătoare e la munte
Lumina; cât ai scăpăra,
Un curcubeu a-ntins o punte
Din casa mea pân’la a ta.

Şi-un gând, un gând nebun îmi vine!
- Aşa-s poeţii uneori –
Să mă avânt până la tine
Pe puntea asta de culori.

Cu fruntea de lumini brăzdată
Să urc tăriile cereşti
Şi, când nici nu te-aştepţi, deodată
Să-ţi bat cu degetu-n fereşti…

Dar când să urc, frumoasa punte
S-a dărâmat, - ş-acuma norii
Au tras perdeaua cătră munte:
Nebuni sunt, Doamne, visătorii!

 

Albăstrelele, de Veronica Micle

Printre galbenele spice albăstrele mândre cresc
Şi-n a dimineţii farmec soarele cu drag privesc;
Fermecaţi de-a lor privire şi cuprinşi de-un tainic dor,
Mii de fluturi pe câmpie s-au lăsat din al lor zbor.

Prin frunzişul des şi verde se aud frumoase cânturi
Fluturaşii stau şi-ascultă legănaţi de blonde vânturi
Lângă flori o zi de vară o petrec în desfătări
Şi-a lor dragoste de-o clipă ei le-o spun prin sărutări!

Însă iată, noaptea vine cu-a ei ceasuri de tăcere;
Fluturaşii cu-a lor jocuri s-au tot dus ca ş-o părere,
Păsările nu mai cântă şi frumoasele-albăstrele,
Dup-o zi de fericire, rămân iarăși singurele.

 

Din flori de mac am adunat iubire..., de Marian Bunget

În roşul lor aprins de faclă vie,
Cu trup subţire, îmbrăcat în spini,
S-au aşezat toţi macii pe câmpie
Sfidând ideea ternelor grădini.

Nu vor buchet în glastra ta să fie.
Îşi fac petala lacrimă de dor.
Destinul lor e-acolo pe câmpie.
În glastră plâng, se scutură şi mor.

Acolo unde leagăn le e vântul
Şi apă beau când roua cade-n zori.
De hrana lor se bucură pământul
Şi au prieteni zecile de flori.

Din adieri se leagănă cicoarea
Roşind în faţa firului de mac.
Îi-ntinde fericirea şi candoarea
Ce prea demult în florile ei zac.

În zborul lui un puf de păpădie
Desprins parcă din lumea de poveşti,
Pluteşte peste macii din câmpie
Cu frumuseţi ce-ndeamnă să iubeşti.

Culoarea purpurie, ruginită,
Petala lor gingaşă şi subţire.
Iubesc tandreţea lor nemărginită.
Din flori de mac am adunat iubire.

 

Cântec de adormit, de Rilke

Vei putea s-adormi tu oare
fără să te-acopăr blând, 
și ca frunza șoptitoare
să te-alint și să-ti încânt?

Fără să m-ațin pe-aproape
și cuvinte să-ți aștern, 
pe sânu-ți drag-pleoape, 
pe gura ta-etern?

Fără să te-nvălui lin
și să te las cu tine-n somn
ca pe-o gradină c-un răsplin
de crini și anason?

 

Dă-mi chipul tău, de Radu Gyr 

Dă-mi chipul tău, granit senin,
da-mi duhul tău, senină iarbă,
în ne'mpăcatul meu destin
nici un tumult să nu mai fiarbă! 

Să nu mai spumege în piept,
sub îndoieli ori sub blesteme,
nici câte-n pofta mea le-aștept,
nici câte spaima mea le teme. 

Vreau taină neștiinței reci
și-a nepăsării voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoială nu pătrunde. 

Granit, dă-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ți împietrire,
pentru-o lumină fără chin
și-o moarte fără răstignire! 

Vreau, iarbă,-ntelepțiunea ta
de-a nu-ți aduce-n veci aminte,
vreau harul tău de-a înfrunta
făr-a privi nimic 'nainte. 

Să cresc în timp și infinit
din duhul tău, senină iarbă,
din duhul tău, senin granit,
în fericirea voastră oarbă.

Clar de lună, de Șt. O. Iosif

Lângă patul unde stau
Bate luna pe podele,
Nu ştiu luna bate, sau
A căzut omăt pe ele.

Fruntea mi-o ridic, privesc
Luciul zărilor deşarte;
Fruntea-mi cade şi gândesc
Trist la ţara mea departe…

 

Nu-l dau pe azi pentru mâine, de Alexandru Andrieș 

În fereastră-i cerul înrămat,
În odaie am scaun şi pat
Şi pe masa albă, nişte pâine...
Lucrurile-mi sunt în geamantan,
Praful nu l-am şters de-acum un an,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Calendarul din perete-i vechi
Şi pe covorul veşted, cu ciucuri neperechi,
Sunt firimituri uscate de pâine...
Am şi două crăpături în geam
Şi m-a părăsit fata ce-o iubeam,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Ieri m-am întâlnit pe scări cu un om ciudat,
M-a-ntrebat:
„De ce te zvârcoleşti noaptea în pat?
Ştii, parchetul e şubred, şi se-aude până-n baie,
Îmi trezeşti copiii care dorm în odaie,
dorm...”

Pe tavan un cerc e, de lumină,
N-am perdea la geam, luna mi-e vecină,
Şi pe masa albă, nişte pâine...
Singur când rămân, câteodată,
Mai mi-aduc aminte de-un nume de fată,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

 

...28 septembrie, de Georgiana Ionela Tofoleanu

 

Gri...

Gri şi parcă după-amiaza pare din ce în ce mai grea.

Gândul meu gri, până şi aorta inimii...

Căci prin ea circulă un sânge numit TU.

 

Ce aş putea să-Ţi urez?..Urându-i propriului EU

ca sângele să se oprească.

Dar Tu nu te poţi opri. Nu că nu ai vrea.

 

Tu păşeşti inconştient în cămara sufletului meu.

Inconştientă Te primesc şi ba da, ai ghicit.

Aici e gri.

 

Gri şi totuşi Te-aş îmbrăca în haină albă.

Să străluceşti de mirare, să străluceşti în mulţime.

Şi totuşi mulţimea ar fi prea mică

pentru ceea ce aş vrea să-Ţi urez..prea neputincioasă.

 

Şi da, precum cei îndrăgostiţi îşi urează pe o bancă învechită,

noaptea,

într-un parc mohorât celebrul „la mulţi ani”...

Eu n-am să-Ţi urez asta.

 

Nici vorbă de aşa ceva. Deşi toţi Te vor îmbrăţişa şi vor aşterne

la picioarele Tale daruri.

Deşi toţi îţi vor spune aceleaşi cuvinte deja îngălbenite..

 

Deşi muzica îţi va răsuna şi-a doua zi în labirintul urechii

..eu n-am să-Ţi urez asta.

 

Septembrie pleacă. Gri şi totuşi Tu rămâi ca un surâs de vară.

Ce aş putea să-ţi urez?..O bucurie caldă de copil?

Încă o toamnă?

 

Ah, amar şi rece vis,

Ce să-ţi urez eu Ţie?

 

Tu hoinăreşti în gândul meu, desculţă Te-aştept şi totuşi

TU-ul tău sunt Eu.

Gri, şi parcă tot mai..gri

şi Eu-ul meu e gri.

 

Nu credeam să Te iubesc vreodată,

Nu credeam să mori,

în dorul meu.

 

Te-aş îmbrăca în haină albă. Să Te faci lumină ochilor mei,

Să Te faci Tu strigăt strigătului meu.

 

Ce aş putea să-ţi urez?..Urându-i propriei fiinţe să-Ţi ureze

veşnicia?

 

Gri...

Gri şi parcă după-amiaza pare

din ce în ce mai grea...

 

Gândul meu gri, până şi aorta inimii,

toate, pe rând, un Tu fără Eu

un Eu şi un Tu.

Ce aş putea să-ţi urez? Dulcele meu gri..

 

Deşi cuvintele mele nicicând nu vor ajunge-n faţa Ta,

va rămâne Altcineva în locul meu să-ţi ureze:

„la mulţi ani”.

 

Tu vei vedea doar gri-ul meu,

iar eu..

 

Eu tot te voi vedea pe Tine.

Dulcele meu,

gri...

 

Pescarul, de Goethe

Se-nspumă valul vălurind,
Pe ţărm stă un pescar,
Cu ochiul rece cumpănind
Spre undiţă mai rar.
Dar cum privea, de seamă luând
Că valul s-a-nălţat,
Un trup, şuvoiul despicând
Din ape s-a iscat.

Glas de femeie i-a grăit:
- Tu mladele-mi momeşti
Cu gând isteţ şi viclenit,
În foc le nimiceşti!
Cât de zglobii sunt, de ai şti,
Peşti mici pe fund mâlos,
Aşa cum eşti, ai coborî
Şi-ai fi mai sănătos!

Nu-şi scaldă soarele cu drag
Şi luna, trupu-n val?
Şi chipul pe al apei prag
Nu-i fermecat opal?
Nu-ţi place-adâncul meu azur,
Străluminatul cer
Şi chipul oglindit mai pur
În unde ce nu pier?

Se-nspumă valul vălurind
Şi stropii iscă semn,
Nespuse doruri îl cuprind
Precum un drag îndemn...
Cum i-a grăit, cum i-a cântat
Că-ndată s-a pierdut;
De-l trase ea, de s-a lăsat,
Că n-a mai fost văzut.

 

Perspectivă, de Marin Sorescu

Dacă te-ai îndepărta puţin, 
Dragostea mea ar creşte 
Ca aerul dintre noi.

Dacă te-ai îndepărta mult, 
Te-aş iubi cu munţii şi cu apele 
Şi cu oraşele
Care ne despart.

Dacă te-ai mai îndepărta 
Cu o zare,
La profilul tău s-ar mai adăuga soarele, 
Luna şi jumătate din cer

 

Dacă ne-am ucide unul pe altul, de Ana Blandiana

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi, 
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea...

 

Poema chiuvetei, de Mircea Cărtărescu

într-o zi chiuveta căzu în dragoste
iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.

dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
... cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată...
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.

 

E vară iar, de Felicia Feldiorean

E vară iar, s-au copt cireşii,

Cad stelele în iarba grea,

Ne îmbătăm cu roua vieţii

Care ne-adapă dragostea.

 

Suntem frumoşi,mâncăm cireşe,

Suntem frumoşi, e vară iar,

Ne aruncăm cântând în iarbă,

În stropii de mărgăritar.

 

Din flori de câmp facem cosiţe,

În flori de câmp se nasc iubiri,

Din flori de câmp se nasc şi versuri

Pentru acei din urmă miri.

 

E vară iar, prinos de viaţă,

E soare-n gânduri şi-n priviri,

Să ne spălăm din nou pe faţă,

Pierzându-ne prin amintiri...

 

E vară iar, s-au copt cireşii,

Cad stelele în iarba grea,

Ne îmbătăm cu roua vieţii

Care ne-adapă dragostea.

 

Simplă scrisoare de dragoste, de Adrian Păunescu

La miezul nopții mă gândesc la tine
Și stelelor mă rog să-ți fie bine,
Din somn să te trezească dintr-o dată,
Să nu-nțelegi de ce ești tulburată.

Și i-am lăsat un tremurat de jale
Copacului din fața casei tale.
La ușa ta am îndrugat cuvinte,
Să nu te-atingi de clanță că-i fierbinte.

Și mai ales, când noaptea e la ușă
Ca să-mi așeze peste timp cenușa,
La tine mă gândesc și nu am stare
Și fostul foc îmi arde sub picioare.

Cu lucrurile vreau să mă amestec,
Mă simt o fiară suspinând domestic,
Dar dă-mi un loc de ultimă greșeală
Să-ntârzii în cutia ta poștală.

 

Baladă, de Radu Gyr

Rămas bun, de-acum, frătan de cruce.
Vei porni spre țara ta de lut.
Eu prin săbiile zării mă voi duce,
Vânturi mari să-mi iasă la răscruce,
să-mi dea apa lor amara de bait.

Dacă într-o zi o să se vadă
vultur de argint pe cer lucind,
scoate-ți straiul tău de nun din ladă,
pune-ti zările la coapsă ca o spadă
și să vii la nunta-mi de zăpadă,
în dumineca mea albă de argint.

Pajuri negre însă de-or să sboare, 
să-nțelegi că ochii mi-au furat
să mi-i ducă-n stele rotitoare,
și că fruntea mea, răpită-n ghiare,
peste vârfuri de păduri tot mai răsare,
ca un ciob de lună-nsângerat.

 

Un înger plânge-n fiecare noapte.... de Florentina Crăciun Fabyola

Poate mai vrei să plângi de rătăcirea dintre noi

Din pleoapa ce încet striveşte lacrima pierdută,

Te vei întoarce-n timpuri îmbătrânite pentru amândoi
Şi vei mai încerca să reînvii clipa pe veci trecută.

Un înger plânge-n fiecare noapte pentru noi sfâşietor
Şi-un zbor de fluturi atinge buzele ce-au sărutat trecutul,
Din ochi curg lacrimi şi-aş vrea să le sărut de-atâta dor
Dar gestu-mi aminteşte că jurământul tău a fost sfârşitul.

Intre noi doi s-a rătăcit un înger şi stelele au plâns
In toate nopţile chemarea aduce fluturii în ultimul lor zbor
Făcând voinţa sufletelor noastre-n care am strâns
O parte din această lume ce iar va aparţine tuturor.

Şi tot între noi doi s-a rătăcit pustiul şi îşi caută alt drum
Şi tot ce-a fost durere acum se află în uitatele cuvinte,
Aş vreau să plâng dar sufletele noastre nu mai pot acum
Să mai adune uitarea din această lume ce mereu ne minte.

 

Desculți prin iubire, de Felicia Feldiorean

Aleargă iubirea spre noi

Cu brațe de flori s-o primim,

S-așternem răcoarea din ploi

Pe viața ce-atât o iubim.

 

Pe buzele noastre de foc

Să ardă iubirea mereu,

Și flori de cireș și de soc

S-apese pământul cel greu.

 

Cuvintele nu mai au loc

E-atâta iubire acum,

Și toate s-au stins intr-un joc

Potrivnic, amar și nebun.

 

Desculți prin ploaia de flori

Petale de crin ne vorbesc,

Și toate se-aduna în zori

Să cânte în zbor pământesc.

 

Iubirea valsează și ea

C-o floare de colt prinsă-n păr,

Iar rochia cea albă de nea

E toata din floare de măr.

 

Dă-mi mâna, iubite,ușor

Și hai să fugim prin păduri,

Să mergem desculți printre flori

Pe-un țărm plin de fragi și de muri.

 

În ochi avem mare de flori

Ce cad pe pământ cu alai,

Iar noi alergăm până-n zori

Desculți cu iubirea în mai.

 

Din viaţă, de Virgil Carianopol

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

 

La miezul nopții!, de Elena Siliște

La miezul nopții cu drag vreau să-nchin

Cupa de cristal cu coloratul vin,

Știu că și voi, la aceeași oră-n noapte

Ridicați paharul, aici sau mai departe.

 

Privesc paharul cu vinul cristalin

E roșiu la culoare, de viață este plin,

Mă simt înconjurată de voi, dragi amici,

Deși unii-s departe, pe toți vă simt aici.

 

Absenți să fim de tot ce ne-nconjoară,

Să încercăm să mai privim o clipă doară

În anul care-n ceața vremii s-a pierdut

Și-n anul care vine și-l luăm de la-nceput.

 

Bunica, de Șt. O. Iosif

 

Cu părul nins, cu ochii mici
Şi calzi de duioşie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus după fus,
Din zori şi până-n seară;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la ţară…

Căta la noi aşa de blând,
Senină şi tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viaţa ei trecută.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte…

 

Bună dimineaţa, de Walter Chiurlea

Bună dimineaţa! - strigăt
lăsat în miez de noapte
„Bună dimineaţa!” şopteşte
aerul îmbălsămat de zorele.

Tu ce mai faci?
A răsărit din nou
un curcubeu ce-mi încălzeşte
talpa aburind de vise.

Ochii mei se învaţă
să doarmă
iar stropii albi
ca o lacrimă târzie
mă limpezesc şi
se sfarmă de pleoape.

Puterea amintirii, de Dimitrie Anghel

Ne vom aduce-aminte de toate pân' la urmă,
O, draga mea... Şi dacă viaţa nu se curmă
Ci stăruieşte încă închisă în morminte,
Atuncea şi acolo ne vom aduce aminte!

Inertă de-ar sta mâna pe veci, şi gura mută,
Ca două negre peşteri ce-arar îşi împrumută
Ecoul fără voie şi cântă în furtună,
A noastre două inimi cânta-vor împreună.

De nu va vrea ce-i nobil în noi şi ce-i lumină
Să-şi amintească, totuşi, aceea ce-a fost tină
Va tremura, căci pururi argila modelată,
Păstrează urma mânei de care-a fost sculptată.

Oricum, până la capăt aminte ne-om aduce,
Şi oricât de departe destinele ne-or duce,
Mereu şi pretutindeni, oricând şi orişiunde,
Când mi-oi suna eu lanţul, al tău îmi va răspunde!

 

Copilărie, de Rilke

 

Curg ale școlii ore nesfârșite, 
cu temeri și-așteptări învolburate.
O, timp ce trece greu, singurătate...
Și-afară: străzi răsună și sclipesc
și-n piețe largi, fântânile țâșnesc, 
iar prin grădini cresc lumi nebănuite...
Și-n haina de copil să treci prin toate
cum nimeni n-a trecut și nu va trece
O, timp ciudat ce tainic se petrece, 
o, grea singurătate.

Și de departe să-i privești pe-acei
bărbați, femei; bărbați, bărbați, femei, 
și pe copii, în altfel de culori trecând;
o casă ici, un câine când și când, 
încrederi, spaime mute amestecând...
O, fioruri, fără rost tristeți, o vis, 
o, nesfârșit abis.

Și să te joci așa: inele, mingi și roată, 
în parcul care încet-încet pălește, 
și pe cei mari să îi atingi câteodată, 
sălbăticit de goana și orbește;
dar liniștit, cu pași mărunți, spre seară, 
ținut de mână strâns, să pleci acasă.
O, înțelesuri care-ți scapă iară, 
O, teamă, o poveri ce-apasă.

 

Duminică dimineaţă, spre prânz, de Alexandru Andrieș

Toţi prietenii mei au plecat,
Singur în oraş m-au lăsat,
Dimineaţa mă trezesc când vreau!

Îmi iau o carte şi-ncep să citesc,
Nu mă mişc din pat, stau şi lenevesc,
Îmi fac ceaiul pe la prânz şi-l beau...

Dacă vii la mine, doamna mea,
Sună lung la uşă, nu te-aştepta
Să-ţi răspund imediat - sunt în pijama!

Fără grijă poţi să fumezi,
Orice-ai face nu mă deranjezi,
Fumul palid suie spre tavan...
Pot să stau şi-un an cu ochii în tavan, 
Pot să stau şi-un an!

Motanul s-a ascuns şi stă sub pat,
Cu ce se-ocupă acolo, nu l-am întrebat!
Are-o fire curioasă, e foarte capricios,
Când se supără-mi întoarce toată casa pe dos, zău...

 

Autoportret, de Georgiana Ionela Tofoleanu

 

Sunt rană

şi junghi mortal

şi umăr gol.

Şi poezia mea e ochi şi cuvânt

şi dor şi-altar.

 

Sunt strigăt

şi durere de-adevăr.

 

Sunt rana rănii mele

şi junghiul junghiului din mine.

Iar poezia mea e strigăt de dor

e un cuvânt numit tu.

 

Sunt rană

iar mugurii cuvântului meu

sunt umeri de ochi

ochi de cuvânt

de dor, de altar

de tine.

 

Evanghelia Zilei

 

Icoana zilei

Sinaxarul zilei