Pagini de poezie (3) PDF Imprimare Email

RISIPEI SE DEDĂ FLORALUL, de Lucian Blaga

Ne-om aminti, cândva târziu

de-această întâmplare simplă,

de-această bancă unde stăm

tâmplă fierbinte lângă tâmplă.



De pe stamine de alun,

din plopii albi, se cerne jarul.

Orice-nceput se vrea fecund,

risipei se dedă florarul.



Polenul cade peste noi,

în preajmă galbene troiene

alcătuiește-n aur fin.

Pe umeri cade-ne și-n gene.



Ne cade-n gură când vorbim,

și-n ochi, când nu găsim cuvântul.

Și nu știm ce păreri de rău

ne tulbură, pieziș, avântul.



Ne-om aminti cândva târziu

de-această întâmplare simplă,

de-această bancă unde stăm

tâmplă fierbinte lângă tâmplă.



Visând, întrezărim prin doruri -

latente-n pulberi aurii

gânduri ce ar putea să fie

și niciodată nu vor fi.



DACĂ DOREȘTI ASTA; FIE! de Rabindranath Tagore

Dacă dorești aceasta, fie;

mi-oi întrerupe cântecul.

Dacă îți face inima să bată

mi-oi ascunde ochii de fața ta.

Dacă deodată-n umblet te impiedic

păși-voi mai alături, pe-altă cale.

Dacă te stânjenesc la împletirea florilor,

voi da ocol grădinii tale.

Dacă-ți fac apa jucăușă și sălbatică,

n-o să-mi mai apropii barca de malul tău.





MAGAZINUL MEU DE VISE (Ștefan Iordache)

Am trăit atâta vreme doar din vise,

Le-adunam în inimă și le vindeam,

Le vindeam mereu pe o nimica toată.

Dar în sinea mea ce mult mă bucuram

Că în schimbul unui vis primeam un zâmbet.

Din acel surâs mai plămădeam un vis

Însă toată lumea s-a schimbat și pe-alte drumuri s-a grăbit,

Sau poate numai eu am obosit un pic.



REFREN

Închid ușa, sting lumina, trag oblonul și încui.

Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui.

Plec cu gândul, nu șțiu încă,

În Apus sau în Orient.

Tu, iubită, află astăzi, c-ai fost ultimul client.

Închid ușa, sting lumina, trag oblonul și încui

Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui.

Plec cu gândul, nu știu încă,

În Apus sau în Orient,

Ai fost ultimul client.



Eu găseam adeseori într-o privire,

Care se însenina când povestea

Bucuria de a merge mai departe.

Și-alte vise altor inimi le vindeam,

Le dădeam pe câte-o strângere de mână

Și visam să fac un om fericit.

Însă lumea s-a schimbat

Și azi se vând numai pe bani și vise și iubiri și suflete și ani.



REFREN

Închid ușa, sting lumina, trag oblonul și încui,

Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui.

Plec cu gândul, nu știu încă

În Apus sau în Orienit.

Tu iubită, află astăzi c-ai fost ultimul client.

Închid ușa, sting lumina, trag oblonul și încui,

Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui.

Plec cu gândul, nu știu încă,

În Apus sau în Orient.

Ai fost ultimul client.

Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui!



PRINOS DE FLORI, de Alexandru Andrițoiu

Veneam cântând spre ochii-ți visători,
cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă
grădini și-alei de felurite flori,
ca în Liban, pontifică mireasă.

Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi,
sau flori în munți, pe niște stânci severe,
flori grase tolănite-n clime dulci
și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.

Dar tu ai râs de gestu-mi desuet
și de neprihănita-i vâlvătaie,
ai pus sub îndoială un poet
buchetul risipindu-l prin odaie.

M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt
dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome
de trandafiri, cutreier devastând
hectare mari de flăcări și arome.

Fără grădini prin anii mei te plimbi,
prădând frumos dactilii amintirii.
Am pălmi însângerate și cu ghimpi,
că-n drum am pălmuit toți trandafirii.



POETUL, de Serghei Esenin

Voi cânta cu toată-nsuflețirea,

Caprele și iepurii firești.

Dacă ai ști ce-ți stârni mânia,

Ai atunci de ce să și zâmbești.



Bucuria-n toți se întretaie

Cu hoțescul fluierat mereu.

Grădinarul toamnei o să taie

Frunza moartă-a creștetului meu.



În livada zărilor, înalții

Plopi își mișcă umerii de vânt.

Să priceapă totul pentru alții,

E venit poetul pe pământ.



E venit să simtă aceste treceri,

E venit să sărute vaci ce bat tălăngi.

Mai adânc ale cântării seceri!

Cerne flori, tu, soare, de pe crengi!



THE FOOL ON THE HILL, de John Lennon & Paul McCartney

Day after day alone on the hill

The man with the foolish grin

is keeping perfectly still

But nobody wants to know him

They can see that he's just a fool

And he never gives an answer.



But the fool on the hill

sees the sun going down

And the eyes in his head

See the world spinning round.



Well on the way, his head in a cloud

The man of a thousand voices

is talking perfectly loud

But nobody ever hears him

Or the sound he appears to make

And he never seems to notice.



But the fool on the hill

sees the son going down

And the eyes in his head

See the world spinning round.



Oh, round, round, round, round, round,

And nobody seems to like him

they can tell whats to go

And he never shows his feelings.



But the fool on the hill

sees the sun going down

And the eyes in his head

See the world spinning round...



CÂNTECUL NEBUNULUI, de Ion Minulescu

Ei sunt cuminți...

Eu sunt nebun...

Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -

Poate că cel cuminte-s Eu -

Deși de câte ori le-o spun,

Eu pentru Ei...sunt tot nebun...



Eu mă urăsc că nu-s ca Ei...

Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...

Ei beau

Și mint fără rușine -

Și-n ochii prietenilor mei

Trec drept nebun...că nu-s ca Ei...

Lor nu le place-amanta Mea...

Mie nu-mi place-amanta Lor...

Ei văd cu ochii tuturor

Femeia...

Eu n-o pot vedea

decât cu-ai mei -

Amanta Mea...



Dar cum din Ei toți numai Eu

Nu sunt ca Ei,

Am să mă duc

De voia mea la balamuc -

Și fiindcă nu-mi va părea rău,

Cumintele voi fi tot Eu!...



O, NEBUNULE, CARE ÎNCERCI, de Rabindranath Tagore

O, nebunule, care încerci

pe tine însuți să te cari

pe proprii tăi umeri

o, cerșetorule care vii să cerșești

la propria ta ușă!

Lasă-ți povara-n mâinile aceluia

care poate să ți-o care toată

și nu privi cu jind în urmă niciodată!

Dorința ta lumina lămpii-o stinge

de cum răsuflul i-l atinge.

Ce păcătos !

Să nu primești nici daruri, nici odoare

din palmele-i murdare.

Primește doar ce-ți dăruie

cel ce-n iubire sacră stăruie.



AM TRĂIT ȘI N-AM ȘTIUT? (versuri scrise la intrarea bisericii din Sadinca, jud. Sibiu)

Un lung tren ne pare viața.

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne dăm noi seama,

Unde ne-am suit și când.



Fericirile sunt halte,

Unde stăm cât un minut.

Până bine ne dăm seama,

Sună, pleacă, a trecut.



Iar durerile sunt stații

Lungi, de nu se mai sfârșesc.

Și în ciuda noastră, parcă,

Tot mai multe se ivesc.



Arzători de nerăbdare,

Înainte tot privim,

Să ajungă mai degrabă

La vreo țintă ce-o dorim.



Ne trec zilele, trec anii,

Clipe scumpe și dureri,

Noi trăim hrăniți de visuri

Și-nsetați după plăceri.



Mulți copii voioși se urcă.

Câți în drum n-am întâlnit!

Iar câte un bătrân coboară,

Trist și frânt, sau istovit.



Vine-odată însă vremea,

Să ne coborâm și noi.

Ce n-am da atunci o clipă,

Să ne-ntoarcem înapoi?



Dar pe când, privim în urmă,

Plângem timpul ce-a trecut,

Sună goarna VEȘNICIEI:

Am trăit...și n-am știut.



ROMANȚA SOARELUI de Ion Minulescu

Răsar,

Mă-nalț,

Cobor

Și-apoi dispar,

Și-apusul meu e totuși răsărit...

Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar -

Portret unic și veșnic, expus în infinit.



Cu magica-mi baghetă uriașă -

Stăpâna hotărârilor eterne -

Deștept măturătorii albelor orașe

Și-adorm întârziații negrelor taverne...



Dau fluviilor grații de reptile,

Dau mărilor priviri fosforescente,

Iar munților din zare, aspecte de gorile,

Și brazilor, pe coaste, poziții indecente.



Dau fructe noi smochinilor uscați,

Dau bronzului figură omenească,

Iar regilor -

Pe socluri de marmură-nșirați -

Poruncitoare gesturi, ca-n veci să poruncească.



Iar când cobor,

Când calda-nfiorare

Se zbate-n cupa recelui repaos,

Azvârl sămânță nouă în vechile tipare

Și-ascult Perpetuarea cum fredonează-n haos!...



NEASCULTARE, de Ionela-Georgiana Tofoleanu

Ai călcat pe iarba din sufletul meu.

Ți-am zis să nu calci; și totuși ai călcat

strivind cu nerușinare firele netăbăcite

zămislite-n mine.



O deșirare de cuvinte zadarnice

Iau chipul straniu al unei nopți târzii.

Ți-am zis să nu-l ucizi nicicând,

dar totuși l-ai ucis...



Mănânc din poezie cum mănâncă ea

din mâna inimii, din piele și din carne.

Ți-am zis să n-o oprești nicicând din

drumul spre lumină.



NU CONTEAZĂ - anonim

Nu contează că ești gras sau slab

- ești frumos oricum ai fi și ești iubit așa cum ești!

Nu contează că ai nasul lung și subțire, ori mic sau borcănat

- ești frumos oricum ai fi și ești iubit așa cum ești!

Nu contează că ai părul negru, șaten, roșu, cărunt sau blond

- ești frumos oricum ai fi și ești iubit așa cum ești!

Nu contează că ai ochi verzi sau negri,

Nu contează că ești înalt sau scund

-ești frumos oricum ai fi și ești iubit așa cum ești!

Dumnezeu te-a făcut o făptură minunată și te iubește atât de mult,

Că moare de dragul tău, își dă viața pe Cruce pentru tine.

Nu contează că ai sau nu haine de firmă,

Nu contează că ai vilă cu 35 de camere sau o cămăruță,

Ori dormi în gară, ori în cel mai scump hotel,

Nu contează că ai facultate, doctorat sau doar liceu, ori patru clase,

Pentru a fi iubit de Dumnezeu,

Dumnezeu te iubește oricum ai fi!

Nu contează că ești director de bancă sau femeie de serviciu,

Contează că îl ai în suflet pe Dumnezeu, să-l chemi mereu în viața ta!

Toate etichetele puse de alții nu contează decât în mintea omului.

Dumnezeu cu mâinile Lui a creat omul și l-a creat frumos,

A sădit în inima lui dorul de frumos, de bine și de adevăr.

Restul e suflare de vânt, dacă e trăit fără Dumnezeu, AMIN!



ROMÂNCĂ MARCĂ ÎNREGISTRATĂ, de Lory Cristea

Sunt o româncă, marcă-nregistrată

Nici mai prejos și nici deasupra vouă

Același cer mă ninge și mă plouă

În țara lupilor de altădată.



E adevărat că sunt puțin ciudată

Cutume vechi se-ascund la mine-n vene

Femei desculțe-n nopți de Sânziene

Descântă umbrei mele parcă-n șoaptă.



Când râd, o fac adânc de tot, în hohot

Iar când jelesc parcă m-aș trece-n moarte

O fi amprenta de latinitate

Sau balcanismul meu, ce dau în clocot.



Visez prea mult, mi-e furie, îmi pasă

Sunt acuzată strâmb sau cu dreptate

Trăiesc intens câte puțin din toate

Și-n naiul lui Zamfir mă simt acasă.



CÂNT, de Magda Isanoș

Cânt ca privighetorile oarbe.

Nu știu, eu sorb cântecul, sau el mă soarbe.

Atât de sus ne înălțăm câteodată...

Sufletu-mi arde de-o flacără înfricoșată.



Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,

așa arde sufletul meu.

Cred în zâne, în sfinți și minuni;

Prieteni, nu-mi împletiți cununi.

Cântecul e-n mine ca-n voi tăcerea;

îi bănuiesc uneori puterea,

însă nu știu nimic și mă-nchin smerit

îngerului lângă mine ivit.



Fă-mă să cânt despre oameni și suferinți,

șoptesc cu buzele reci, fierbinți,

despre săraci, despre copii și foame...

Și-n mijlocul cereștii mele spaime,

întrezăresc cuvintele de foc,

cu care ar trebui să creez lumea, s-o pun la loc.



Apoi rămân singură. Nu știu nici eu

de ce mi-a vorbit din stufișul aprins Dumnezeu.



A XI-A PORUNCĂ, de Ion Minulescu

Ascultă, privește și taci!...

Ascultă, să-nveți să vorbești,

Privește, să-nveți să clădești.

Și taci, să-nțelegi ce să faci...

Ascultă, privește și taci!



Când simți că păcatul te paște

Și glasul Sirenei te fură,

Tu pune-ți lacăt la gură

Și-mploră doar sfintele moaște -

Când simți că păcatul te paște!...

Când simți că dușmanul te-nvinge,

Smulgându-ți din suflet credința,

Așteaptă-ți tăcut biruința

Și candela minții nu-ți stinge -

Când simți că dușmanul te-nvinge!

Când brațele-ncep să te doară,

De teamă să nu-mbătrânești,

Rămâi tot cel care ești -

Aceeași piatră de moară -

Când brațele-ncep să doară!...



Iar când, cu ochii spre cer,

Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,

Ascultă, privește și taci!...

Din brațe fă-ți aripi de fier

Și zboară cu ele spre cer!...



DORINȚĂ, de Ionela-Georgiana Tofoleanu

Mai lasă-mă odată să-ți desenez chipul,

Pe stacojia noapte ce peste noi se-așterne.

Pe frunzele zdrobite dedulcea adiere,

Pe merea ce-n brize își cheamă nisipul.



Să-ți pictez privirea pe cuburi de ghețar,

În urme de ninsoare al tău păr să se scalde.

Să conturez drumul ce anevoios desparte,

Două vieți târșite, pierdute-ntr-un altar.



Să-mi hașurez pielea brună pe eben lucios,

Iar lemnul să plesnească de-a ta strălucire,

Să-ți hașurez buzele reci ce zac în nălucire,

Și-al tău gând pătimaș de om vicios.



Să-ți schițez apoi stilul înăbușit al firii,

Cu picături de rouă ai tăi umeri plecați.

Și cu nuanțe clare, atâția ani uitați,

Să îi transform în crini albi ai iubirii.



Mai lasă-mă o dată să-ți desenez chipul,

Pe răsăritul galben, prăjit al dimineții.

Pe zimți de primăvară și-n cuierul vieții,

Pe-un poem vetust, ce va muri cu timpul.



SONET, de Alexandru Andrițoiu

Mă vei iubi o dată până-n sânge
înțelegând, ciudat de nefiresc,
că flautul din piatră moartă plânge
și limbile frunzarelor vorbesc.

Mijlocul tău cu duh împărătesc
ajunge-va ca pâinea când se frânge
și se împarte-n două spre nătânge
și retezate brațe cari cerșesc.

Din străluciri ca de catapeteasmă
Vai ! palidă-ai s-ajungi ca o fantasmă
cu fruntea dintr-un alb - mai josnic lut.

Și-atunci vei auzi cum o să cadă
din fruntea-ți mută, zornăind pe stradă,
ca banii vechi, fiece fost sărut.



CANDELA APRINSĂ, de Silvia Moian

Aș vrea să fiu mereu o candelă aprinsă

Și-n inimă să ardă focul cel dumnezeiesc,

Să răspândească-n jur și pace și lumină,

Să se răspândească iubirea Domnului Ceresc.



Dar griji și umbra gândurilor triste

Și neîncrederea în ajutorul cel divin

Îmi sting mereu a flăcării văpaie

Și sufletul își plânge în întuneric al său chin.



Dar vine mâna caldă, iubitoare,

A celui ce pe toate le-a zidit,

Și îmi aprinde iarăși focul dragostei divine,

Căci El din veacuri omenirea a iubit.



Și nu își lasă niciodată făptura ca să piară,

Ci cu pronia cerească o ajută tot mereu

Să se ridice și să meargă înainte

Deși drumul pare câteodată greu.



Aș vrea să fiu mereu o candelă aprinsă,

Și în lumina ei să caut calea spre înalt,

Să îi păstrez focul, ca pe-o comoară sfântă

Și din căldura ei în jurul meu să împart.



NU-ȚI ESTE ȚIE HĂRĂZIT, de Rabindranath Tagore

Nu-ți este ție hărăzit

să faci bobocul verde să-nflorească.

Oricât l-ai scutura și l-ai lovi

nu-i în puterile tale să-l faci să dea petale.

Îi smulgi petalele, și i le spulberi,

fărâme le strivești în pulberi.

Ah ! nu-ți este ție hărăzit

să faci bobocul verde să-nflorească

cel care poate să-l deschidă

o face-atât de simplu!

I-aruncă o privire pe sub gene

și mustul vieții se pornește-n vene.

La suflul ăsta floarea-și scoate

aripile la vânt, vâslind din toate.

Culori s-aprind ca dorul inimii curate

și o mireasă își destaină

dulcea-i taină.

Cel care poate să-l deschidă

o face atât de simplu!



IUBIRE ÎMBĂTRÂNITĂ, de Vasile Voiculescu

De vreme ce iubirea, bătrână slăbănoagă,

Își ia de-acum toiagul și pleacă-ncet spre schit,

Cu silă smulge-i floarea ce-n mâna ei se roagă

Și țăndări fă oglinda în care s-a privit;



Sfâșie-i lung hlamida, despoaie-o de inele

Și-i zvârle-n foc condurii cu aur la călcâi.

Ucide-n cuib perechea de sure turturele,

Ce v-a-ngânat sărutul în zilele dintâi;



Dar lasă-i amintirea cu miros trist de ceară:

Când va veghea în miezul tăcerii din chilii,

La iezere de apă cu negură de și seară,

Din sloiul ei să-și toarne urâtului făclii.



ADUNĂ-ȚI ÎNGERII, de Lory Cristea

Adună-ți Doamne îngerii din stradă

I-a-mbolnăvit prea mult-adrenalină

Trasează peste ei o acoladă

Și bagă-i pentru-o vreme-n carantină.



S-au rătăcit pe străzile înguste

Au tot bătut la fiecare poartă;

Se rușinau de hainele vetuste

Cusute strâmt, de lume să-i despartă.



Adună-i de pe drumuri de beție

Și vindecă-i în somn de rătăcire

Ai investit atâta măreție

Sădind în lut căldură și iubire!



OGLINDA DIN ADÂNC, de Lucian Blaga

Când mă privesc într-o fântână

mă văd cu-adevărat în zi

așa cum sunt și-am fost și-oi fi.



Când mă privesc într-o fântână

ghicesc în fața mea bătrână

cum ceruri și pământ se-ngână.



Când mă privesc într-o fântână

știu că-n adâncuri foste mume

îmi țin oglindă, ochi de lume.



Când mă privesc într-o fântână

Îmi văd și soarta, uit de nume.



PENTRU FRUMOS M-AM STINS, de Emily Dickinson

Pentru Frumos m-am stins,

şi-abia M-au dus la groapă, când,

Vecin, un mort pentru-adevăr

Mi-au pus lângă mormânt;



El mie, blând: „De ce-ai murit?"

„Pentru Frumos", i-am spus;

„Şi eu, la fel, pentru-Adevăr;

Fraţi suntem", mi-a răspuns.



Aşa, ca două rude, noi

La vorbă ne-am întins

Până ce muşchiul ne-a cuprins

Şi numele ne-a şters.



AȘTEPTARE... (?)

Ieri Te-am văzut în Poarta Casei Tale,

Mi se părea c-aștepți pe cineva,

Cu ochii plini de dor priveai în zare...

Însă doritul suflet nu venea...



Te-ai pregătit frumos, precum un Mire

Ce-și aștepta cu drag mireasa sa,

Aveai pe chip atâta strălucire...

Însă doritul suflet nu venea...



Ai așternut în drum lui petale

Să vadă deslușit Cărarea Ta,

Și iz de mir, și murmur de izvoare...

Însă doritul suflet nu venea...



Doar rănile din mâini și Sfânta Cruce

Șoptesc c-ai suferit cumplit cândva,

Acum îți așteptai răsplata dulce...

Însă doritul suflet nu venea...



Părinți bătrâni, gătiți de sărbătoare,

Îngeri purtând pe aripi Taina Ta,

Toți petreceau în Sfânta adorare...

Însă doritul suflet nu venea..,



Tu plângi... iar așteptarea Ți-i durere,

”-Cine-a uitat să mângâie al Tău dor?

Pe cine-aștepți să-i dărui înfiere?”

”-Pe tine, fiul meu...risipitor!”



TREC VREMILE, de Vasile Voiculescu

Trec vremile...ca niște ape

Și fața lumilor o spală...

Se luptă sufletul să scape

Din furtunoasa-nvălmășeală

Și din șuvoaiele de apă.



Ca-n încleștarea agoniei

S-afundă iar și iar se suie.

Izbește-n porțile vecie

Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,

Și iar s-afundă... și  se suie!

 

Evanghelia Zilei

 

Icoana zilei

Sinaxarul zilei