Pagini de poezie (2) PDF Imprimare Email

LASĂ-MI TOAMNĂ..., de Ana Blandiana

Lasă-mi toamnă, pomii verzi,

Uite, ochii mei ți-i dau.

Ieri spre seară-n vântul galben

Arborii-genunchi plângeau.



Lasă-mi toamnă, cerul lin.

Fulgeră-mi pe frunte mie.

Astă noapte zarea-n iarbă

Încerca să se sfâșie.



Lasă toamnă-n aer păsări,

Pașii mei alungă-mi-i.

Dimineața bolta scurse

Urlete de ciocârlii.



Lasă-mi toamnă, iarba, lasă-mi

Fructele și lasă

Urșii neadormiți, berzele neduse,

Ora luminoasă.



Lasă-mi toamnă, ziua, nu mai

Plânge-n soare fum.

Înserează-mă pe mine,

Mă-nserez oricum.



AMINTIRE, de Lavinia Pârvulescu

M-am dezbrăcat de mine ca de o haină veche,

mi-am pus genunchiul pe piatră

și te-am rugat să-mi acoperi sufletul cu alte straie.

Te-am lăsat să rupi din el cât ai vrut

- și cer, și cântec, și copilărie,

să-l întorci pe toate fețele,

să-l desfaci de vise, de albastru,

te-am lăsat să ți-l potrivești.

Când din el a mai rămas cât o umbră de oră,

te-am rugat să lași vara să iasă din temnița pumnilor tăi,

să-l îmbrace.

Tu ai plecat cu vară cu tot,

iar eu am rămas în genunchi lânga umbra de oră,

căutându-mă.



NU SUNT CE PAR A FI, de Ion Minulescu

Nu sunt ce par a fi -

Nu sunt

Nimic din ce-aș fi vrut să fiu!...

Dar fiindcă m-am născut fără să știu,

Sau prea curând,

Sau poate prea târziu...

M-am resemnat, ca orice bun creștin,

Și n-am rămas decât...Cel care sunt!...



Sunt cel din urmă strop de vin

Din rustica ulcică de pământ

Pe care l-au sorbit pe rând

Cinci generații de olteni -

Cei mai de seamă podgoreni,

Dintre moșneni

Și orășeni -

Strămoșii mei, care-au murit cântând:

”Oltule...râu blestemat...

Ce vii așa turburat...”

Dar Oltul i-a plătit la fel

Cum l-au cântat și ei pe el...

Și cum - mi-e martor Dumnezeu -

Astăzi nu-l mai cânt decât eu!...



Pe mine însă -

Ce păcat

Că vinul vechi, de Drăgășani,

M-a întinerit cu trei sute de ani,

Când fetele din Slatina

Cu ochii mari cât strachina,

De câte ori le-am sărutat,

M-au blestemat

Să-mi pierd cu mințile

Și datina,

Să nu mai fiu cel care sunt

Cu-adevărat,

Și ca să fiu pe placul lor,

Să le sărut doar la...culesul viilor,

În zvonul glumelor zvârlite-n vânt

Pe care Oltul, când le prinde -

Oricât ar fi de turbure -

Se limpezește

Și se-ntinde

Cu ele până la Dunăre!...



La fel și eu, ca orice bun creștin,

Pe malul Oltului, cândva,

Mă voi întinde, tot așa,

Când cel din urmă strop de vin

Îl voi sorbi tot din ulcica mea,

Nu din paharul de argint, al altuia -

Pahar străin!...

Și-abia atunci voi cu adevărat

Cel care-am fost -

Un nou crucificat -

În vecii vecilor...Amin!...



SENIN, de Gabriela Savitsky

Sunt trist precum un faun

Închis în Capernaum

Și nu-i nici o putere

Să poată dezlega

Pecetea vineție

Ce-mbracă preajma rece

Și stafidește crinii

Crescuți în urma mea.

Am vrut să adun azurul

Și să-l ascund în inimi,

Am alergat pe creste

În palme să-l cuprind.

Nu s-a-nvoit norodul

Din locurile aceste

Mult mai de preț îi pare

Năvodul cu guvid.

Ce-aș face fără tine,

Alungă suferință?...

Cum să-nvețe omul,

De-ar fi desăvârșit?

Cui folosește sieși

Fărâma de căință?

Și cum s-aleagă drumul,

Dacă n-a rătăcit?

Să n-ascuțiți cuțitul

Pe-ale vostre inimi.

Nu credeți că din piatră

Veți auzi răspuns.

Din împietrirea rece

Nu auziți nimică,

De-ar fi să vă vorbească

Cu lacrimi, chiar Iisus.



RISIPIRE, de Carmen Huzun

Te risipești zadarnic, lumina nu te-ajunge

Răspuns la întrebări nicicând nu vei primi...

Întinde mâna dreaptă și în căuș poți stinge

Tăcerea gândului pierdut când va veni...



Spre cer îndreaptă-ți ochii ce vor să pătrundă

Mistere adunate-ntr-o viață fără rost,

Durere și trăire, un dor ce se confundă

Cu-un suflet singuratic și fără adăpost...



EMOȚIE DE TOAMNĂ, de Nichita Stănescu

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.



Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te-ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.



Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.



ZI DE TOAMNĂ, de Rainer Maria Rilke

Bătut-a ceasul, Doamne.Vara-a fost lungă, lungă.

Aşterne-ţi umbra peste cadranele solare

şi pe ogoare vântul dezleagă-l şi-l alungă.



Să fie pline porunceşte celor din urmă roade;

mai dăruieşte-le din Sud o zi sau două,

îndeamnă-le să se-mplinească şi înrouă

dulceaţa de pe urmă în vinul greu din cade.



Cine acum nu are casă, nu-şi mai face.

Cine acum e singur, va rămânea-ndelung.

O să vegheze, va ceti, scrisori va scrie lungi

şi pe alei va rătăci acolo şi încoace pierdut,

când frunzele se-ndungă şi cad foşning prelung.



NU ÎNCERCA SĂ MORI...de Alexandrina Chelu

Nu încerca să mori, căci nu-i de tine,
Eşti prea frumos să îţi doreşti de-acum,
Nici nu-ţi promite să fii nor de scrum
Întru mormântul ce nu-ţi aparţine!

Nu-i cere morţii asta, e o crimă
Născută-n tine dintr-un dor nebun,
Căci gândul e puternic şi imun
La tot ce faci, şi viaţa ţi-o reprimă!

Te entuziasmezi când suferi tare,
Dar nu eşti singurul pe-această lume,
Ce-şi plânge-amarnic soarta,-n disperare!

De ce să laşi tristeţea să-ţi consume
Tot ce-ai clădit, şi ce-ai să mai clădeşti,
Tot ce-ai iubit şi ai să mai iubeşti?



AM LEGAT, de Marin Sorescu

Am legat copacii la ochi

Cu o basma verde

Și le-am spus să mă găsească.

Și copacii m-au găsit imediat

Cu un hohot de frunze.



Am legat păsările la ochi

C-o basma de nori

Și le-am spus să mă găsească.

Și păsările m-au găsit

Cu un cântec.



Am legat tristețea la ochi

cu un zâmbet,

Și tristețea m-a găsit a doua zi

Într-o iubire.



Am legat soarele la ochi

Cu nopțile mele

Și i-am spus să mă găsească.

Ești acolo, a zis soarele,

După timpul acela,

Nu te mai ascunde.



Nu te mai ascund,

Mi-au zis toate lucrurile

Și toate sentimentele

Pe care am încercat să le leg

La ochi.



FRUNZELE (ELEGIE DE TOAMNĂ), de Radu Stanca

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta

Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am,

Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,

Să nu văd frunzele cum cad din ram...



Fă focul și preumblă-te prin casă

Fără să spui nimic, nici un cuvânt...

Vreau să mă simt la tine ca acasă

Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...



Învăluită-n straie de culcare

Așază-mi-te-alăturea cu un ghem

Și deapănă mereu, fără-ncetare,

Să n-aud frunzele sub pași, cum gem...



Ferește-mă în preajma ta de vasta

Urgie a toamnei care bântuie...

Și nu mă întreba în noaptea asta

De ce mă înspăimântă frunzele...



DOAMNE, FĂ-MĂ PROST (?)

De-ar fi să-i luăm pe toți la rând,

Și actualii dar și foștii,

Cei mai deștepți de pe Pământ

Au fost întotdeauna...PROȘTII.



Nu te ruga la ursitoare

Să-și facă-n viața ta vreun rost,

Mai bine urlă-n gura mare:

”Iubite Doamne, fă-mă...PROST!”



De ce să tragi ca la galeră,

Să-nveți atâtea fără rost,

De vrei să faci o carieră

Ajunge numai să fii...PROST.



În lumea asta cu de toate,

Unde se învață contra cost,

Păcat că nici o facultate

Nu dă și diploma de...PROST.



Avem impozite cu carul

Dar înotăm în sărăcie

Și ce buget ar avea statul

Dintr-un impozit pe...PROSTIE...



Ei sunt ca iarba, cu duiumul,

Să nu-i jignești, să nu-i împroști!

O, Doamne, ce ne-ar crește grâul

Cum cresc recoltele de...PROȘTI.



Și-n lumea asta răsturnată,

Unde cei strâmbi sunt cei mai drepți,

Savanții noștri mor de foame

Și numai PROȘTII sunt deștepți.

 

Evanghelia Zilei

 

Icoana zilei

Sinaxarul zilei