Pagina de poezie (1) PDF Imprimare Email

Poezia este jurnalul animalului marin care trăiește pe uscat, dorind să zboare în aer. Poezia este o căutare de silabe pentru a fi strigate la barierele necunoscutului și incognoscibilului. Poezia este scrierea fantomatică care spune cum sunt făcute curcubeiele și de ce dispar!” Carl  Sandburg

Poezia este însăși viața, e umbra și lumina care catifelează natura și dă omului senzația că trăiește cu planetele lui în cer!” Tudor Arghezi

Poezia e o stare de Dumnezeu, este o stare de naștere de îngeri.”  Fănuș Neagu



DRUM CRUCIAL, de Ion Minulescu

Pe scara sufletului meu

M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -

Eu coboram mâhnit din conștiința mea,

Iar El urca surâzător spre ea!...



Și ne-am oprit la jumătatea scării

Încrucișându-ne în clipa-ntâmpinării

Săgețile perechilor de ochi ca de-obicei -

Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!



Pe scara sufletului meu

M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -

El cobora solemn din conștiința mea,

Iar eu urcam surâzător spre ea!...



TOIAG DE ÎNGER, de Vasile Voiculescu

Îmbătrânesc. Destinul mi-e însă tot copil;

Isteț să prinză păsări și să doboare poame

Aruncă lesne pâinea la câini și când i-e foame

Întinde mâna goală spre-arhanghelul Gavril.



Hoinar prin codrii lumii, nu ții cu el la mers,

Dar n-are spor, ci cată comori peste coclaur,

În pietre sparte vede comori de-argint și aur

Și-n orice suferință, sămânța unui vers.



Sătul de slovă neagră, cu degetul condei,

Izvoade noi de stele și flori vrea să dezlege.

Și-ades se pleacă-n tină cu frică și culege

Porunci de mult uitate în urme vechi de zei.



În van îi spui de moarte, de Domnul Sabaot,

Zâmbind curat ca unul ce nu-și știe păcate,

El se și vede-n ceruri, mai mare peste toate,

Că-și ia toiag de înger și umblă raiul tot.



UMBRA, de George Bacovia

Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii...

Se întindea noianul de unde nu mai vii;

O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa -

Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.



- Poți să te culci, e ora și noaptea-ntârziată,

Vei scrie, altădată, orice, și tot nimic.

O umbră ești acuma, și pot să te ridic,

Lăsând odaia goală, și lampa afumată...



CITITORULE, CINE EȘTI TU..., Rabindranath Tagore

Cititorule, cine ești tu oare

care-mi citești poemele acestea

și după o sută de ani?

Nu-ți pot trimite nici o singură floare

din belșugul acestei primăveri

nici un singur licăr de aur din norii de-acolo, împurpurați de lumini ...

deschide-ți larg ușile și privește afară!

Din propria ta grădină în floare

culege-ți doar miresmate aduceri aminte

de flori pieritoare

cu o sută de ani mai’nainte.

Și-n bucuria inimii tale să simți

bucuria vie care-ntr-o primăvară

cu zori diafani

a cântat și vocea ei veselă

și-a rostogolit-o și peste o sută de ani.



SENS UNIC, de Cristina Climov

Când am insomnie

Seara, înainte de culcare,

Iau o stradă cu sens unic

Cu puțin ceai cald.



Ceaiul l-am făcut anul trecut

Când mai aveam încă în mine

Și speranță, și curaj.

Acum, îmi administrez

Doza zilnică de impresie

Că le mai am,

Din ceaiul acela fierbinte

Care mă plimbă de-o viață

Tot înainte.



NU REGRET, NU MĂ JELESC, NU STRIG, de Serghei Esenin

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,

Toate trec ca floarea spulberată.

Veștejit de-al toamnei mele frig,

Nu voi mai fi tânăr niciodată.



N-ai să mai zvâcnești ca pân-acum

Inima răcită prea devreme

S-o pornesc din nou la drum

Stamba luncii n-o să mă mai cheme.



Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,

Pui pe buze flacăra pornirii

Și pierdutul prospețimii har

Cu vioiul clocot al simțirii!



În dorinți încep zgârcit să fiu,

Te-am trăit, sau te-am visat doar, viață?

Parcă pe un cal trandafiriu

Vesel galopai de dimineață!



Toți suntem vremelnici pentru veci,

Rar ning fragii frunzele deșarte...

Binecuvântat să fie deci

Că am trăit și că mă duc spre moarte.



IUBIND COPACII NETERMINAȚI, de Cristina Climov

Odată, spuneai că-ți place la mine

Dragostea pentru copacii neterminați.

Era toamnă și coroanele lor ardeau pe undeva

Lăsând în locuri de trunchiuri, suflete moarte.



Acum ar trebui să începi să te placi și pe tine

Iubirea ta pentru copacii neterminați s-a transformat

În soiul acesta haotic de a ține la mine.



Stau la marginea de drum

A vreunui sentiment părăsit

Și aștept să-ți aduci gândurile înapoi

Și să iei de pe mine nenorocita asta de brumă!



Poate-mi va crește la loc coroana de frunze!



 

Evanghelia Zilei

 

Icoana zilei

Sinaxarul zilei