Plata Contributie Online

Familie întreagă

Platesc familie intreaga

Familie mixtă/văduv/văduvă/persoană singură

 

Platesc familie mixtă, văduv, văduvă,


free counters

 

Informaţii Utile PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Sâmbătă, 20 Februarie 2016 20:14

SFÂNTA TAINĂ A BOTEZULUI


Pentru rezervarea unei Slujbe de Botez trebuie să vă adresaţi preotului din timp fie personal fie telefonic (vezi datele de contact).

Pentru a întelege semnficatia Tainei Sfântului Botez şi a vă pregăti cât mai bine, la întâlnirea cu preotul, solicitaţi şi adresaţi întrebări legate de aspectele neînţelese sau pe care doriţi să le aprofundaţi.

LA BOTEZ NU TREBUIE SĂ UITĂM DE:

  • Certificatul de naștere al pruncului.
  • Hainele noi cu care se îmbracă copilul după botez.
  • Lumânare de botez.
  • Untdelemn (o sticlă de ulei).
  • Vin roşu DULCE (pentru împărtăşit - o sticlă);
  • Naşii trebuie să fie ortodocşi şi să cunoască "simbolul de credinţă" sau "crezul";
  • NU pot fi naşi, persoanele de alte confesiuni.
  • Ţinută decentă şi atenţie la slujbă.

Taina Sfântului Botez se poate savârsi în orice zi a anului, dar în zilele de post se face fără petrecere.

Pentru că Botezul unui copil este un eveniment plin de bucurie pentru familie şi este urmat de o masă cu petrecere este bine de organizat un astfel de eveniment în zilele de dulce cu dezlegare pentru toate mâncărurile.

Este nepotrivit şi chiar un păcat să săvârşim în post petreceri, de aceea perioadele care sunt oprite pentru cununii, trebuie luate ca reper.

Perioadele de post şi sărbătoare când nu se fac botezuri cu petrecere

  • de Întâmpinarea Domnului (1 - 2 februarie)
  • începând din săptamâna lăsatului sec de carne
  • în Postul Sfintelor Paşti
  • în Săptămâna Luminată
  • de Înălţarea Domnului
  • de Rusalii
  • în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
  • în Postul Adormirii Maicii Domnului
  • de Adormirea Maicii Domnului
  • de Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul
  • de Naşterea Maicii Domnului
  • de Înălţarea Sfintei Cruci
  • în Postul Naşterii Domnului
  • de la Naşterea Domnului până la Botezul Domnului

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ - Din Catehismul Ortodox

Sfântul Botez este întâia dintre Tainele Sfintei Biserici, este uşa prin care se intră în Sfânta Biserică. Şi numai ajungând membri ai Bisericii lui Hristos ne putem învrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine.

Taina Sfântului Botez a fost aşezată de Mântuitorul Iisus Hristos prin cuvintele : «Mergând, învățaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh» (Matei XXVIII, 19). Acestea le-a grăit după Învierea Sa din morţi.

Dar Taina Sfântului Botez nu este numai ușa prin care se intră în Sfânta Biserică a lui Hristos, ci și pentru câștigarea Împărăției lui Dumnezeu, așa cum ne încredințează Însuși Mântuitorul, zicând : «De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu». (Ioan III, 5).

Și înaintemergătorul Mântuitorului Hristos, Sfântul Ioan, a botezat la Iordam. Dar botezul lui nu era Taină, ci închipuia doar curățirea de păcate prin credință și pocăință; el era mai mult un îndemn la pocăință, un semn văzut și pregătitor spre cele ce aveau să vină, cum mărturisește chiar Sfântul Ioan Botezătorul: «Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea. Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc» (Matei III, 11). Mai târziu, Sfântul Apostol Pavel, întâlnind în calea sa pe unii care primiseră botezul lui Ioan, i-a întrebat: «Primit-ați voi Duhul Sfânt când ați crezut? lar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit, dacă este Duh Sfânt. Și el a zis: Deci în ce v-ați botezat? Ei au zis: În botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinței, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Și auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus» (Fapte XIX, 1-5), adică au primit Botezul creștin.

Sfântul Botez instituit de Mântuitorul Iisus Hristos nu este doar un semn pregătitor pentru cele ce ar fi să vină, ci este o Sfântă Taină a Bisericii lui Hristos.

Partea văzută a Tainei Sfântului Botez constă din afundarea de trei ori în apa sfințită a celui ce se botează și în rostirea cuvintelor : «Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin».

Sfânta noastră Biserică face Botezul prin afundare, nu prin turnare sau prin stropire, pentru că chiar cuvântul botez are însemnarea de «a afunda", «a cufunda». Sub formă de turnare sau prin stropire se săvârșește doar în împrejurări cu totul deosebite, când, de pildă, cineva este greu bolnav sau când nu se află la îndemână apă din destul.

Apa care se folosește la Taina Sfântului Botez trebuie să fie naturală, curată, cu nimic amestecată.

Efectele primirii Tainei Sfântului Botez sunt: iertarea păcatului strămoșesc și a tuturor păcatelor săvârșite înainte de Botez în situația celor ce se botează mai târziu; renașterea sau nașterea la o viață nouă duhovnicească, viață de curăție și sfințenie; de asemenea, primirea în sânul Sfintei Biserici, adică numărarea celui botezat între fiii ei, putându-se împărtăși de toate celelalte Sfinte Taine și de bunurile sufletești pe care Sfânta Biserică le dăruiește membrilor ei (cum s-a mai arătat). De aici și denumirile date Tainei Sfântului Botez: «baie», «izvor sfânt», «luminare», «renaștere», «naștere din nou», «sfințire», «pecetea lui Hristos», «baia vieții", «baia renașterii» și «baia pocăinței».

Botezul sterge si vina si pedeapsa pentru pacate, dar el nu nimiceste si urmarile pacatului stramosesc, cum sunt: slabirea vointei si înclinarea spre rau, pofta inimii, suferintele, bolile si moartea.

Savârsitorii Tainei Sfântului Botez sunt episcopii si preotii, caci lor le-a încredintat Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a savârsi Sfintele Taine. Numai în caz de nevoie poate boteza si diaconul, iar în cazuri cu totul deosebite poate face acest lucru si un simplu credincios, având însa grija sa rosteasca cuvintele care arata ca lucrarea se face în numele Sfintei Treimi. În acest caz, daca cel botezat traieste, trebuie chemat preotul pentru citirea rugaciunilor din rânduiala Botezului si administrarea Tainei Mirungerii si împartasaniei.

Daca sunt unii crestini din afara Bisericii Ortodoxe care spun ca nu trebuie sa botezam pe prunci, pentru ca ei nu au pacate si, mai ales, pentru ca nu pot sa marturiseasca credinta lor, noi ramânem la practica noastra, veche cât Biserica, de a boteza pe prunci, practica întemeiata si pe Sfânta Scriptura si pe Sfânta Traditie si pe ratiune. Aceasta, pentru ca Taina Sfântului Botez este absolut necesara pentru mântuire, de la care nu pot fi exclusi nici copiii. Primitorii Tainei Sfântului Botez sunt toti cei nebotezati, de orice vârsta ar fi ei, toti fiind întinati de pacatul stramosesc (Fapte XVI, 14-15; XVI, 33; 1 Cor. I, 16, 14-15 ; XVI, 23). Necesitatea Botezului pentru toti este aratata de Mântuitorul prin cuvintele: «Adevarat zic, de nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre în împaratia lui Dumnezeu» (Ioan III, 5). Chiar din timpul sfintilor apostoli se savârsea botezul copiilor : Lidia si casa ei (Fapte XVI, 15) ; temnicerul si casa lui (Fapte XVI, 33) ; Crispus si casa lui (Fapte XVIII, 8) ; Stefanas si casa lui (1 Cor.I, 76).

Sfânta Taina a Botezului este savârsita de preoti, care au primit harul sfintitor al preotiei. Este socotita sarbatoare mare pentru orice familie de crestin ziua în care copiii nou-nascuti primesc Taina Sfântului Botez si intra prin ea în rândul credinciosilor crestini. Potrivit rânduielilor sale, Biserica noastra boteaza pe prunci, curând dupa nasterea lor. Asa a facut ea de la început.

Daca botezul ne curateste în primul rând de pacatul stramosesc, oare trebuie sa uitam ca si copiii se nasc cu acest pacat ? Stim ce spune psalmisitul: «Întru faradelegi m-am zamislit si în pacate m-a nascut maica mea» (Ps. L, 6). Stim ce spune si Sfântul Apostol Pavel : «De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul în lume si prin pacat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au pacatuit» (Rom. V, 12). Acest lucru cunoscându-l, ca toti ne nastem cu pacatul stramosesc, avem noi siguranta ca un prunc va trai pâna la vârsta când poate sa cunoasca si sa marturiseasca credinta în Hristos, pentru ca atunci sa-l botezam ? Putem noi sa riscam ca el sa moara nebotezat, sub osânda pacatului stramosesc ?

Iar daca ne referim la vremurile stravechi, la Traditia Bisericii, vedem ca de atunci, din secolele I-II si III se practica botezul copiilor. Sfintii parinti arata în scrierile lor ca Biserica a primit de la apostoli obisnuinta de a administra botezul si pruncilor.

În ceea ce priveste faptul ca pruncii nu pot sa-si marturiseasca credinta crestina, Biserica are ca garant pe nasii care-i primesc la botez, care marturisesc pentru acestia credinta crestina rostind Crezul si care îsi iau îndatorirea ca finii lor sa fie crescuti de ei în credinta Bisericii.

De altfel, noi cunoastem tot din Sfintele Scripturi atâtea cazuri când pentru credinta cuiva Dumnezeu S-a îndurat de cel pentru care acesta se ruga. Sa ne amintim ca Mântuitorul a vindecat pe sluga sutasului din Capernaum pentru credinta stapânului sau; a vindecat pe fiica femeii canaanence pentru credinta mamei sale, si a înviat pe fiica lui Iair pentru credinta tatalui sau, si pe fiul vaduvei din Nain pentru credinta mamei sale. Si atunci sa nu credem noi ca botezul poate fi savârsit pruncilor pe temeiul credintei nasilor lor?

Ca sa faca marturisirea de credinta, nasului i se cere sa fie bun credincios, sa fie mai în vârsta ; de asemenea, sa fie de acelas sex cu pruncul care se boteaza. Parintii pruncului nu pot fi nasi. Este bine ca pentru fiecare nou botezat sa fie numai un nas. (Când nasul este casatorit, atunci familia nasului devine ocrotitoare duhovniceste).

Nasul are îndatorirea sa îngrijeasca de viata sufleteasca a finului sau, învatându-l, la vremea cuvenita, adevarurile dreptei noastre credinte spre a face din el un bun credincios, madular sanatos al Sfintei Biserici. Dar si finul este dator cu ascultare si cu respect fata de nas, în aceeasi masura cum îi asculta pe parintii sai trupesti.

Exista un Botez al muceniciei sau al sângelui (Matei X, 32 ; XVI, 25), cunoscut în cele dintâi veacuri crestine, întelegând prin el moartea martirica, în persecutii, pentru Mântuitorul Iisus Hristos. Sfintii parinti îl socotesc asemenea Botezului din apa si din Duh, uneori chiar mai de pret decât acesta (Sfântul Grigorie Teologul).

Taina Sfântului Botez nu se repeta. Caci «este un Domn, o credinta, un botez» (Efes. IV, 5)... «Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor», rosteste cel ce primeste Sfânta Taina a Botezului (Art. 10 din Simbolul Credintei). Într-adevar, dupa cum cineva nu se naste trupeste decât o singura data, tot asemenea nasterea sufleteasca nu poate fi decât una singura. Numai daca a fost gasit un prunc si nu se stie sigur de a fost sau nu botezat, atunci acesta este botezat conditionat, daca n-a fost botezat. Deci nici aici nu se savârseste un al doilea botez.

LECTURA DIN SFINTII PARINTI

«Cati în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat» (Gal. III, 27).

«Scufundându-te în apa, unde-ti pierzi urma, înseamna ca ai ajuns sa te lipsesti de viata din aer. Iar a te lipsi de viata, e tot una cu a muri. Când, peste câteva clipe, te-ai ridicat la fata apei, ajungând iar la lumina, înseamna ca te doresti fierbinte dupa alta viata, iar dupa ce ai dobândit-o traiesti numai din ea. Din aceasta pricina si cerem în slujba Botezului ajutorul Facatorului a toate, iar o nastere din nou e cu mult mai însemnata decât cea dintâi. Acum si chipul lui Dumnezeu se întipareste mai bine în sufletul celui botezat decât odinioara, iar statura lui e facuta acuma si mai întocmai dupa modelul dumnezeiesc, caci de-acuma chiar modelul ni se arata cu trasaturi mai lamurite» (Nicolae Cabasila, Viata în Hristos).

 

SFÂNTA TAINĂ A CUNUNIEI (NUNTA)

Pentru rezervarea unei Cununii trebuie sa va adresati preotului din timp.

FELICITARI CELOR CE S-AU HOTARÂT SA CEARA BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU PENTRU NUNTA

Înainte de a veni la Taina Cununiei se cuvine a ne pregati pentru primirea Duhului Sfânt. Aceasta pregatire consta în primenirea sufletului prin Sfânta Spovedanie si participarea la o Cateheza prin care aflam mai multe despre obligatiile si datoriile sotilor fata de Dumnezeu si Biserica, unul fata de altul, a mirilor fata de nasi, etc.

LA CUNUNIE NU TREBUIE SA UITAM DE:

  • Certificatul de casatorie civila al mirilor.
  • Verighetele.
  • Lumânarile de cununie.
  • O sticla de Vin rosu dulce si piscoturi.
  • Nasii trebuie sa fie cununati religios (ortodox).
  • Ambii miri sa fie crestini ortodocsi.
  • respectarea orei programate, pentru evitarea suprapunerilor ulterioare.
  • Bomboanele le puteti servi pastrând curatenia, si nu se arunca pe jos grâu, orez, petale sau confeti).
  • Tinuta decenta si atentie la slujba.

Când nu se fac Cununii

  • în toate zilele de post de peste an
  • în ajunul si în zilele de Praznicelor Împaratesti
  • în saptamâna lasatului sec de brânza
  • de Întâmpinarea Domnului (1 - 2 februarie)
  • în Postul Sfintelor Pasti
  • în Saptamâna Luminata
  • de Înaltarea Domnului
  • de Rusalii
  • în Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
  • în Postul Adormirii Maicii Domnului
  • de Adormirea Maicii Domnului
  • de Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul
  • de Nasterea Maicii Domnului
  • de Înaltarea Sfintei Cruci
  • în Postul Nasterii Domnului
  • de la Nasterea Domnului pâna la Botezul Domnului

CUNUNIA (NUNTA)

A sasea Taina a Bisericii este Sfânta Taina a Nuntii, prin care, dupa fagaduinta mirelui si a miresei data în mod liber în fata preotului, li se împartaseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste însotirea lor dupa fire, prefacând-o într-o desavârsita si curata legatura duhovniceasca, într-o unire pe viata, dupa chipul legaturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos si Sfânta Sa Biserica.

Casatoria a fost randuita de însusi Dumnezeu înca în Vechiul Testament. Astfel, în cartea Facerii ni se arata ca Ziditorul a toate a asezat casatoria chiar de la început, prin cuvintele : «Nu e bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el» (Facere II, 18). El a binecuvântat însotirea barbatului cu femeia, zicând : «Cresteti si va înmultiti si umpleti pamântul si-l stapâniti (Facere I, 28).

Dar în Noul Testament casatoria este înaltata ti asezata de Mântuitorul Iisus Hristos în rândul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea ca a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11). Iar de câte ori a gasit bun prilej sa graiasca despre casatorie, El a privit-o ca Sfânta Taina, subliniând importanta ei prin cuvintele: «Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amândoi un trup, asa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul sa nu desparta» (Matei XIX, 5-6).

Credincios urmator întru toate Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel îi îndeamna pe soti sa-si iubeasca sotiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe sotii sa fie supuse barbatilor lor ca Domnului, «pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este capul Bisericii" (Efes. V, 23). Si încheie prin cuvintele: Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos si în Biserica» (Efes. V, 32).

Asemenea celorlalte Sfinte Taine, si Taina Nuntii se savârseste în biserica, mai potrivit în zi de duminica, dupa Sfânta Liturghie, când obstea credinciosilor se afla în casa lui Dumnezeu. Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se fac nunti însa în timpul posturilor si în anumite sarbatori ale anului. Exceptia de la aceasta regula o poate încuviinta numai episcopul.

Cununia se încheie pentru întreaga viata a celor ce o primesc; o poate desface numai moartea (Matei XIX, 6 ; 1 Cor. VII, 10). Doar necredinciosia unuia din soti fata de celalalt, o poate desface, caci ea înseamna nimicirea iubirii curate dintre soti. Sotul nevinovat poate încheia o noua casatorie, dupa desfacerea celei dintâi, asa cum poate face si sotul ramas vaduv prin deces.

Formula Sfintei Taine a Nuntii este :

« Se cununa robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Duminezeu (N), în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, Amin», savârsitorul ei fiind episcopul sau preotul care administreaza harul dumnezeiesc.

Primitorii acestei Sfintite Taine sunt credinciosii crestini - barbati si femei - care au vârsta aratata în legile tarii, sunt liberi sa-si marturiseasca dorinta de a întemeia o familie, care nu sunt înruditi în anumite grade si au încheiat casatoria civila.

Sotii uniti prin Sfânta Taina a Nuntii sunt îndatorati la pastrarea dragostei curate si a respectului unuia catre altul, la cresterea fiilor lor în temerea de Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici si la iubirea Patriei în care vietuiesc si care lucreaza spre binele lor si al semenilor.

RUGACIUNEA CELOR CE SE CASATORESC

Stapâne, Doamne Dumnezeul nostru, Sfintitorul nuntii celei de taina si preacurate, Pazitorul nestricaciunii si Chivernisitorul cel bun al celor lumesti, Cela ce din început ai zidit pe om si l-ai pus ca pe un împarat fapturii si ai zis : Nu este bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutor potrivit pentru el si, pentru aceasta, ai poruncit sa lase omul pe tatal sau si pe mama sa si sa se lipeasca de sotia sa (sotul sau) si sa fie amândoi un, trup, iar pe care Dumnezeu i-a unit, omul sa nu-i desparta ; însuti Stapâne, trimite darul Tau cel ceresc si peste mine nevrednicul robul Tau (nevrednica roaba Ta) si binecuvinteaza casatoria pe care astazi o leg înaintea fetei Tale. Curateste toate pacatele mele, iarta-mi toate faradelegile, dezleaga-mi toate greselile cele, de voie, si cele fara de voie ; uneste gândurile, cugetele si inimile noastre în dragoste nefatarnica si în credinta nestramutata; îndrepteaza pasii nostri pe cararile Tale, pentru ca sa împlinim pururea voia Ta cea sfânta. Umple casa noastra de toate bunatatile cele de pe pamânt si ne învredniceste sa petrecem împreuna vietuirea noastra fara de prihana, ca sa sporim spre tot lucrul bun, de folos Patriei si Tie bineplacut. Pazeste-ne întru toate zilele vietii noastre, ca sa plinim cu inima curata poruncile Tale si sa laudam si sa preamarim Preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Sfaturi pentru o casatorie reusita

Cum sa fie sotii?

Ca trandafirii

Trandafirul este frumos, dar are si ghimpi. Cu toate acestea, nu-l aruncam la gunoi, ci-l pastram în mâini, cu bucurie, pentru ca nu ne legam de tepi, ci de floarea si de mirosul lui placut. Sa ne purtam macar în acest fel (ca si cu trandafirul neînsufletit) si cu semenul nostru, cu tovarasul nostru, care înseamna ceva incomparabil mai mult decât neînsufletitul trandafir.

Ca aricii

Acestia, asa cum merg, încet-încet, sunt foarte atenti. Fiecare ia aminte la tepii lui, ca sa nu raneasca corpul sensibil al celuilalt. Astfel, de vreme ce iau seama amândoi, cu toate ca sunt plini de tepi, nu se ranesc reciproc, ci convietuiesc armonios, strâns îmbratisati. Vietuiesc în iubire si cu iubire, deoarece se straduiesc, doresc acest lucru. Si sotii, daca vor, pot vietui în armonie, fara sa se "manânce" si sa se intepe reciproc (aricii reusesc acest lucru!). Este de-ajuns ca fiecare sa ia seama la propriii tepi, la propriile patimi si neputinte, spre binele tovarasului. Poetul spune: "Aici nu este vorba ca eu sa fiu mai presus decat tine sau tu mai presus decât mine, ci ca fiecare sa se arate mai presus decat el însusi!"

Ca roata

"Când convietuiesti cu cineva sa fii precum cercul, ca sa te rasucesti, si nu ca patratul care nu se învârte" (Pateric, Ava Matoe, 13)

Toti facem o greseala în relatiile noastre interpersonale: cerem de la celalalt sa se comporte ca si noi. Apucaturile noastre sa fie si ale lui, îi cerem sa devina copia noastra fidela, "dupa chipul si asemanarea noastra".

Acelasi lucru se întâmpla si în casatorie. Sotul îi cere sotiei sa devina copia lui, chipul si asemanarea lui. Asa cum gândeste si se comporta el, trebuie sa gândeasca si sa se comporte si ea. Si aceeasi pretentie o are si femeia. Si fiecare considera ca el/ea gândeste corect. Si asa cum femeia doreste ca el sa devina al ei, la fel si barbatul vrea ca ea sa devina a lui. Cu alte cuvinte, amândoi se confrunta exact cu aceeasi problema: fiecare sa treaca drept al sau. Si daca nu gaseste o solutie corecta, casatoria va deveni un ring de lupta. Si Sf. Pavel în situatia aceasta, a considerat ca este bine sa cedeze femeia. Aceasta a tras lozul ca sa fie roata în casnicie, sa aduca pacea în familie, salvând familia. Femeia tine casa. Daca femeia este totusi nemultumita, exista mii de moduri în care si-o poate exprima. De exemplu: "Ia gândeste-te, nu cumva nu este asa? Ce-ai zice daca am face în acest fel? Fa-mi aceasta bucurie!" etc. Aceasta este "viclenia" femeii; sa isi valorizeze barbatul.

Blânzi ca porumbeii si vicleni ca serpii

"Sa nu va împungeti ca berbecii, ci sa va încolaciti ca serpii." (Matei, 10-16) Asa ne îndeamna Mântuitorul pe toti sa fim, dar mai ales trebuie sa învatam sa fim asa în cadrul relatiilor noastre interpersonale, nu numai cu sotul/sotia, dar si cu prietenii, colegii. Cuvântul din greaca folosit aici si tradus prin "întelept se refera la o întelepciune practica, la discernamânt, prudenta. Serpii nu intra niciodata în conflict cu pradatorii, nu stârnesc atacuri, ataca doar în cazuri de forta majora ca sa se apere. Doamne, da-ne si noua acea întelepciune minunata!

articol inspirat si adaptat dupa cartea "Casatoria" scrisa de Vasilios Bacoianis

ÎNVATATURI CORECTE SI ÎNVATATURI GRESITE DESPRE TAINA SFINTEI CUNUNII (CASATORII)

Cei necununati pot folosi vreo sfintenie? Ce anume?

Cei necununati nu pot folosi nici o sfintenie, decât dupa ce se spovedesc si se cununa.

Se pot trece pe pomelnic la vii persoane necununate la biserica?

Despre cei care traiesc în pacate grele, deci si cei necununati (care traiesc în curvie), se zice ca nu prea e bine sa-i pomenim la Sfântul Liturghie, desi nu stim noi exact pentru ce unii au fost pomeniti si la Sfânta Liturghie si au fost ajutati iar altora dimpotriva, le-a fost mai rau dupa ce au fost pomeniti la Sfânta Liturghie.

În unele manastiri exista permanent o maica sau un calugar care explica oamenilor ca e bine sa se pomeneasca cei prea pacatosi doar la Acatiste si Psaltire, iar ceilalti si la Sfânta Liturghie. Astfel separa pomelnicele, la Sfânta Liturghie pomenindu-se cei care nu traiesc în pacate grele, iar cei foarte pacatosi se pomenesc doar la Acatiste si Psaltire. În bisericile de mir este imposibil sa se faca asa deoarece majoritatea pomelnicelor se primesc de catre preoti în timpul slujbei, când nu se poate realiza un dialog cu crestinii, acestia în majoritate necunoscând aspectul împartirii celor trecuti pe pomelnic în functie de starea lor de pacatosenie. Asa se face ca aici ajung sa fie pomeniti la Sfânta Liturghie si cei necununati.

Problema aceasta e sabie cu doua taisuri. Unii spun ca fiind pacatosi, au mai mare nevoie de rugaciune si noi avem datoria sa ne rugam pentru aproapele nostru. Altii zic ca fiecare Sfânta Liturghie înseamna o împartatire indirecta cu Trupul si Sângele Domnului a tuturor celor care sunt pomeniti si cei foarte pacatosi împartatindu-se cu nevrednicie, vor pati rau, dupa cum ne zice Sfântul Apostol Pavel în Epistola Întâi catre Corinteni la capitolul al 11-lea.

Ambele variante fiind la fel de reale, ramâne doar ca mila lui Dumnezeu sa aleaga. Cea mai buna varianta ar fi însa SA NU MAI TRAIM ÎN PACATE GRELE!

Din experienta personala, va pot spune ca eu am procedat astfel: am pomenit la Sfânta Liturghie pe cei care aveau parere de rau ai ar fi vrut sa se lase de pacatele mari, iar pe cei care traiau nepasatori în pacate, precum porcul în noroi, nu i-am pomenit. Alegerea am facut-o în masura în care am cunoscut problemele creatinilor.

Cei care au trait necununati la biserica, ce pot face pentru iertarea acestui pacat?

Pentru cei ce au trait necununati la biserica si unul din dânsii a murit, cel ramas face spovedanie completa, cu hotarârea sa duca viata curata si poate sa faca toata rânduiala pentru cei morti, cu rugaciuni si pocainta.

Cei care sunt rudenii, se pot casatori?

În primul rând nu este voie sa se casatoreasca rudenii, iar cei care au facut-o si au copii, sa se hotarasca sa traiasca în curatie, daca vor sa le fie bine, daca nu pot, sa se desparta. Nu au voie sa se casatoreasca rudeniile pâna la gradul al 6-lea (în cazul rudeniei prin cuscrie) sau al 7-lea (în cazul rudeniei de sange).

Ce rol au nasii de Cununie si ce conditii trebuie sa îndeplineasca?

Ca si la Taina Sfântului Botez, tinerii sau mirii, care urmeaza a se cununa, sunt însotiti de nasi sau de nuni. Nasii asista pe finii lor atât la logodna, cât si la cununie si se implica sau participa activ la savârsirea acestor doua slujbe îndeplinind împreuna cu preotul anumite gesturi sau acte liturgice, între care punerea inelelor în degetele mirilor, la logodna, si punerea si luarea cununiilor de pe capetele mirilor, la cununie. De asemenea, ei tin lumânarile de o parte si de alta a mirilor. Aceste lumânari sunt un simbol al luminii sau caii celei adevarate pe care trebuie sa mearga viitorii soti, nasii angajându-se sa le fie garanti sau chezasi ai seriozitatii si trainiciei vietii de familie pe care cei doi tineri o încep.

Asadar, nasii nu au numai un rol estetic sau întregitor al decorului care însoteste slujba cununiei religioase. Ei nu sunt simpli asistenti asa cum sunt ceilalti nuntasi, ci ei sunt sau devin din acel moment parintii sufletesti sau spirituali ai finilor. Asa cum fiecare se naste din parintii trupesti, apoi se renaste spiritual prin Botez, asistat de parintii sufletesti, adica de nasi, la fel si la cununie, când se naste si se formeaza un nou si unic trup, care este trupul familiei, avem nevoie de parinti spirituali care sunt nasii sau nunii.

Având în vedere aceasta calitate deosebita a nasilor si raspunderea lor pentru buna calauzire a viitorilor soti, traditia bisericeasca cere ca nasii sa îndeplineasca anumite calitati sau conditii.

În primul rând, ei trebuie sa fie ortodocsi. Rânduielile canonice mai vechi si mai noi cer cu insistenta ca nasii sa nu fie de alta confesiune si aceasta pentru faptul ca buna calauzire a finilor trebuie facuta în spiritul traditiei si credintei ortodoxe. În Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata din Biserica Ortodoxa Româna, articolul 47, se precizeaza ca "clericii sunt obligati sa nu oficieze slujba cununiei decât între ortodocsi, asistati de nuni ortodocsi". De aceea, asistenta mirilor la cununie de catre nasi de confesiune catolica sau protestanta nu este îngaduita. Cu atât mai mult, acestia nu pot fi de alta religie, adica de exemplu de religie musulmana.

În al doilea rând, este bine si recomandabil ca nasii sau nunii sa fie mai în vârsta decât mirii, pentru a avea mai multa autoritate în fata lor si mai multa experienta de viata, din care sa împartaseasca si viitorilor soti. Nasii trebuie sa fie si din punct de vedere al vârstei ca niste parinti ai tinerilor soti. Obiceiul ca mirii sa fie asistati de nasi de aceeasi vârsta sau chiar mai tineri, nu este recomandabil, pentru ca prin aceasta se diminueaza seriozitatea institutiei nasiei, devenind o simpla formalitate. De aceea, obiceiul ca nasii de botez sa fie si de cununie, respectat înca în mediul rural, este foarte sanatos. Când nasii sunt mai în vârsta decât finii, si respectul fata de ei este mai mare. Cât priveste persoanele care pot sa îndeplineasca calitatea de nasi, acestea pot fi si rude apropiate: frati, surori, veri si cumnati. Parintii nu pot fi nasii propriilor lor copii. De asemenea, ca si în cazul Botezului, calugarii nu pot îndeplini calitatea de nasi, deoarece, traind departe de lume, nu se pot ocupa de educatia si îndrumarea religioasa a finilor.

În al treilea rând, nasii trebuie sa fie cununati si cu viata morala exemplara. Nu este recomandat ca nasii sa fie tineri necasatoriti, pentru ca nu se poate angaja si garanta seriozitatea noului cuplu, neputând fi un exemplu de urmat. De asemenea, nu este de dorit ca nasii sa fie mama si fiu sau tata si fiica, ci cuplu casatorit. Cât priveste viata morala exemplara a nasilor, aceasta trebuie sa fie conditia esentiala a vietii lor. Finii trebuie sa vada în tot ceea ce fac nasii un exemplu de urmat. În privinta aceasta, Sfântul Simeon al Tesalonicului precizeaza ca nunii care asista la unirea celor doi tineri tin locul de parinti si învatatori. De aceea trebuie sa fie ortodocsi si iubitori de Dumnezeu. Obiceiul practicat în Moldova si mai ales în Bucovina, ca la cununie sa fie mai multe perechi de nasi, nu este recomandat.

Nasia de cununie, ca si nasia de botez creeaza rudenia spirituala sau religioasa care este respectata ca atare în Biserica Ortodoxa Româna, în Biserica Ortodoxa Sârba si o parte din Biserica Bulgara. În Bisericile de limba greaca si celelalte de limba slava, rudenia spirituala a nasiei de cununie nu este socotita la fel ca si cea de la Botez.

În legatura cu practica nasiei de cununie, as dori sa amintesc un obicei care trebuie reactualizat si anume datoria de a saruta mâna nasilor atât în momentul savârsirii Cununiei, cât si în viata civila. Daca luam în serios aceasta institutie a nasiei si-i dam greutatea pe care Biserica i-o da din totdeauna, si daca socotim pe nasi ca pe parintii spirituali, atunci semnul vazut al respectului fata de ei este sarutarea mâinii. Dintr-un modernism exagerat si rau înteles s-a renuntat la un stravechi si frumos obicei românesc, care trebuie adus în actualitate.

Ce este Logodna?

Logodna este slujba prin care mirii fagaduiesc unul catre altul ca se vor cununa. De obicei se savarseste deodata cu Taina Cununiei, dar se poate savarsi si separat. Logodna este cunoscuta în popor sub numele de "jumatate de Cununie", denumire falsa insa.

În canonul 98 al sinodului al 6-lea Trulan, se zice: "Cel ce ia spre însotire de casatorie pe femeia logodita cu altul, traind înca logodnicul, sa fie pus sub învinuire de adulter". Acest canon este intarit de Sfântul Ioan Postitorul în canonul al 22-lea. Iar Sfântul Vasile cel Mare tot în canonul al 22-lea spune ca, daca cineva rapeste o femeie logodita deja cu altul, rapitorul sa nu fie primit la pocainta decat daca fecioara rapita a fost slobozita sa se intoarca la logodnicul sau.

Din aceste prescriptiuni canonice rezulta deci ca logodna consfintita prin slujba bisericeasca are în mod indiscutabil putere de casatorie. În caz de desfacere a logodnei, casatoria viitoare a fiecarui logodnic este socotita ca a doua nunta. Logodna era socotita si asimilata în multe privinte cu casatoria, caci se încheia prin facerea promisiunii reciproce de casatorie a celor ce se logodeau. Biserica a considerat totdeauna si actul logodnei ca având o importanta asemanatoare cu acela al casatoriei si de aceea a supus si logodna aproape aceluiasi regim ca si casatoria. Se întelege deci ca în cazul acesta, pedepsele prevazute pentru cei care strica logodna erau asemanatoare cu acelea pentru cei care strica o casatorie.

Pâna astazi Biserica trateaza logodna cu aceeasi severitate, si asimilând logodna cu casatoria, nu permite hirotonia acelor candidati care la intrarea în cler au fost logoditi bisericeste si apoi au stricat logodna, considerându-i ca si când ar fi divortati si neîngaduindu-Ie sa se casatoreasca cu o alta persoana, daca vor sa devina clerici, pentru ca aceasta casatorie se socoteste ca a doua.

De la faptul ca Logodna echivaleaza cu Cununia exceptie face împreunarea sotilor, care nu este permisa decat dupa slujba Sfintei Taine a Cununiei. Aceasta deoarece cei doi soti devin una de-abia dupa ce primesc harul care-i uneste, ceea ce se petrece numai si numai prin Taina Cununiei.

Începând din ianuarie 2012, dupa intrarea în vigoare a noului Cod Civil, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât sa nu mai fie permisa în nici o situatie savârsirea Logodnei separat de Sfânta Taina a Cununiei. Nici macar în cazul încheierii logodnei civile Biserica nu este obligata sa oficieze aceasta Ierugie separat de Sfânta Taina a Cununiei.

Este întemeiat obiceiul de a nu se savârsi cununii în luna mai? Când se fac si când nu se fac cununii?

Înainte de a raspunde la întrebarea adresata, socotesc necesar sa fac unele precizari legate de cuvintele care sunt întrebuintate pentru a defini legatura dintre barbat si femeie în cadrul vietii de familie si pentru a stabili care este sensul lor corect ca si notiunile pe care Ie exprima. Precizarile acestea sunt necesare pentru ca, în limbajul obisnuit, cuvintele care exprima aceste notiuni sunt întrebuintate gresit, producând confuzie.

Pentru a defini unirea barbatului cu femeia în viata de familie, se întrebuinteaza de regula trei termeni: cununie, nunta, casatorie, fiecare având un sens aparte care însa, de multe ori, se întrebuinteaza necorespunzator. Gresita lor întrebuintare porneste de la faptul ca se confunda, de cele mai multe ori, aspectul religios al unirii barbatului cu femeia cu cel civil. În practica din tara noastra se obisnuieste ca mai întâi sa se faca sau sa se încheie casatoria civila, adica actul juridic prin care cei doi parteneri îsi exprima liberul consimtamânt în fata oficiului de stare civila si prin care ei devin sot si sotie. Casatoria efectuata la oficiul de stare civila este aceea care creeaza în fata legilor efecte juridice legate de datoriile sotilor între ei si fata de copii, mostenire si altele.

Spre deosebire de acest act civil care se si numeste casatorie civila, se obisnuieste sa se spuna actului religios savârsit în Biserica, casatorie religioasa, ceea ce este incorect, fiindca acolo avem de-a face cu o Sfânta Taina prin care se binecuvânteaza si se sfinteste legatura barbatului cu femeia. Ea nu se mai numeste casatorie, ci Taina Cununiei sau Taina Nuntii, prin care se creeaza asupra celor doi soti efecte harice sau sfintitoare. Termenul de nunta, în limbajul obisnuit, are sensul sau se refera mai ales la petrecerea legata de momentul casatoriei si al cununiei, daca avem în vedere ca, în marea majoritate a cazurilor, casatoria civila se încheie legata de cea religioasa.

De aceea, daca ne referim la întrebarea de fata, ea are în vedere mai ales cununia sau slujba ori Taina Nuntii, savârsita în biserica. În legatura cu aceasta problema trebuie sa spunem ca exista o traditie, foarte respectata de altfel, ca în luna mai nu este bine sa se faca nunti, cununii sau casatorii, întelegând prin aceasta si casatoria civila, si slujba religioasa, si petrecerea legata de aceste evenimente. Practica este destul de raspândita si respectata, invocându-se doar simplul motiv ca asemenea casatorii savârsite în luna mai nu dureaza sau "nu tin", adica se desfac sau se destrama. Pe ce se bazeaza aceasta restrictie si daca este îndreptatita?

Din punct de vedere teologic sau bisericesc, nu este nici un fel de referire la o asemenea practica. Nu întâlnim în canoanele bisericesti nici un fel de aluzie macar la asa ceva. Conform poruncii a IX-a a Bisericii, exista zile precise în care nu se fac nunti în timpul unui an bisericesc. Aceste zile sunt legate de perioade importante din anul bisericesc, care se refera fie la zilele de post, fie la marile praznice împaratesti. Asa, de pilda, nu se fac nunti în urmatoarele zile din timpul anului bisericesc:

  1. În cele patru posturi de peste an, adica Postul Pastelui, care începe cu sapte saptamâni înainte de aceasta sarbatoare, Postul Craciunului (15 noiembrie - 24 decembrie), Postul Sfintilor Apostoli, variabil de la an la an, adica de la Duminica tuturor sfintilor pâna în ziua sarbatorii. S-a pastrat ca un fel de pogoramânt special îngaduinta de a se face nunti în Postul Craciunului, pâna Ia Sfântul Nicolae (6 decembrie), însa numai cu dezlegarea sau dispensa acordata de episcopul locului, în cazuri de exceptie si fara petrecerea legata de casatorie, si într-un cadru mult mai sobru si mai auster. De asemenea, este îngaduita uneori în cazuri de exceptie logodna în doua din zilele postului Pastelui si anume de ziua Bunei Vestiri (25 martie), daca aceasta nu cade în Saptamâna Patimilor si în Duminica Floriilor.
  2. În toate zilele de miercuri si vineri din timpul anului, fiind zile saptamânale de post.
  3. În zilele de 14 septembrie, care este ziua Înaltarii Sfintei Cruci, si 29 august, care este sarbatoarea Taierii Capului Sfântului Ioan Botezatorul, praznuite totdeauna cu post, indiferent de ziua din saptamâna în care cade.
  4. În saptamâna brânzei, adica cu sapte zile înainte de postul Pastelui, numita si Saptamâna Alba, fiind socotita ca perioada de pregatire pentru post.
  5. În Saptamâna Luminata, adica între Pasti si Duminica Tomii, în Duminica Rusaliilor, în ajunul si în ziua tuturor praznicelor împaratesti si în perioada cuprinsa între Craciun si Boboteaza (25 decembrie - 6 ianuarie).

De obicei, aceste zile sunt mentionate clar în calendarul bisericesc din fiecare an. Biserica interzice savârsirea cununiilor în perioadele si zilele de post, pentru ca bucuria, petrecerile si ospetele care au loc cu aceasta ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de pocainta, înfrânare si sobrietate pe care ne-o cere postul. A face nunti în aceste zile înseamna a sfida, daca nu chiar a batjocori rânduielile bisericesti asezate în vederea desavârsirii noastre morale. De aceea se si spune ca nuntile oficiate în timpul posturilor nu dureaza, ca un fel de pedeapsa a lui Dumnezeu si plata pentru nesocotirea rânduielilor sfinte. Chiar daca dobândim dispensa sau dezlegare de la episcop sa facem nunta în asemenea perioade, este bine sa nu le oficiem. Neglijarea si sfidarea lui Dumnezeu si a rânduielilor sfinte nu ramân niciodata fara rasplata. De asemenea, Biserica a interzis savârsirea cununiei în zilele de praznice împaratesti, în ajunul lor sau în perioade legate de ele, pentru ca bucuria duhovniceasca a respectivelor sarbatori sa nu fie umbrita sau micsorata de cea lumeasca a petrecerii legate de sarbatoarea casatoriei.

Cât priveste petrecerea legata de nunta, trebuie sa spunem ca ea este îngaduita în limitele bunei-cuviinte si ale masurii. Ea face parte din bucuria de familie si din traditia curata româneasca. Acuzatia adusa de sectanti si uneori si de unii crestini ortodocsi mai rigoristi, ca la petrecerea de nunta se consuma vin, este neîntemeiata. Nunta este un prilej de bucurie si de comuniune sufleteasca si nicidecum de destrabalare. Sa nu uitam ca însusi Mântuitorul a luat parte la o asemenea bucurie sufleteasca, unde a fost chemat cu mama si ucenicii Sai si ca a transformat apa în vin, pentru ca acesta se terminase. EI nu a interzis nici atunci si nici alta data consumarea de vin, iar rânduielile noastre bisericesti, canonice si liturgice nu cuprind asemenea restrictie.

Iata, asadar, care sunt masurile pe care le impune Biserica în privinta cununiei sau nuntii. Obiceiul de a nu se savârsi nunti în luna mai apare bizar si de neînteles. Nu exista nici un temei teologic, canonic sau liturgic care sa ne opreasca de la savârsirea nuntii în aceasta perioada. De aceea o putem savârsi fara nici un fel de teama de pedeapsa sau nerealizare. Sa ne ferim sa savârsim nunta în perioadele stabilite de Biserica, pentru motivele serioase pe care le-am vazut si nu într-o perioada care s-a impus mai degraba ca o superstitie decât ca o traditie sanatoasa.

Este îngaduit a se savârsi cununia unei persoane vii cu una decedata?

Între abaterile cele mai grave pe care un preot le poate savârsi este si oficierea slujbei cununiei unei persoane decedate cu una vie. Si aceasta se poate întâmpla datorita ignorantei atât a savârsitorului, cât mai ales a celor care solicita o asemenea slujba. Este vorba de persoane, sot si sotie cununati civil, care au trait, fara sa li se oficieze si slujba religioasa. Din punct de vedere religios, teologic si canonic, aceste persoane se considera ca au trait în concubinaj, casatoria civila fiind un contract laic care creeaza doar efecte juridice, pe când casatoria religioasa, Taina Nuntii sau Cununia, este aceea care creeaza efecte harice, adica sfinteste si binecuvânteaza legatura dintre barbat si femeie în vederea nasterii de prunci, ajutorului reciproc si a satisfacerii, în granitele legale, a impulsurilor firesti.

Pentru a nu fi vinovat de acest pacat al concubinajului, sotul ramas în viata, de cele mai multe ori la imboldul familiei, cere preotului sa-l cunune cu cel mort, pentru a fi considerati înaintea lui Dumnezeu, una, asa cum au trait toata viata, si pentru a li se ierta, prin aceasta, pacatul convietuirii în faradelege.

Ce trebuie sa faca preotul când i se solicita savârsirea unei asemenea slujbe? Din capul locului trebuie sa spunem ca asa ceva nu se poate savârsi în nici un caz, sub nici un pretext si cu nici o justificare. A savârsi asa ceva înseamna o profanare a celor sfinte. Aceasta, pentru ca în asemenea situatie opereaza un principiu dogmatic de netrecut si anume: Sfintele Taine nu se savârsesc decât persoanelor vii. Ele presupun o angajare sufleteasca constienta si libera a persoanei asupra careia se savârseste Taina pentru ca efectul Tainei depinde, în aceasta situatie, de vointa primitorului. Taina nu lucreaza fortat asupra persoanei, daca aceasta nu vrea sa o primeasca. Ca si în cazul Botezului maturilor, al Spovedaniei, al Împartasirii, Maslului si Hirotoniei, acestea nu pot produce efecte daca primitorul nu vrea sa le primeasca. Ori, în cazul decedatului, acesta nu-si poate exprima consimtamântul si credinta. De aceea, Taina nu i se poate administra.

Pe de alta parte, casatoria sau cununia unei persoane vii cu una moarta presupune una dintre cere mai penibile situatii. Moartea este unul din momentele de tristete si de durere care nu se potriveste cu nimic atmosferei de bucurie pe care o presupune cununia. Si atunci, ce se traieste în asemenea situatie, bucuria sau durerea? De aceea socotim ca nici macar nu se poate concepe asa ceva. Moartea fireasca a fiecaruia, survenita mai devreme sau mai târziu, devine ceva macabru prin asocierea ei cu un moment de bucurie cum este cununia. Nu mi-am putut imagina niciodata ce parte de slujba ar putea fi pusa si care omisa, fiindca toate sunt solemne si marete. Sa încununezi un cadavru si sa-i cânti: "Isaie, dantuieste" mi se pare cea mai cumplita bataie de joc de cele sfinte. De aceea, nu trebuie sa gândim ca este posibil asa ceva, iar daca vreun preot ar îndrazni pentru scopuri pecuniare, caci altele nu pot fi, sa savârseasca o asemenea lucrare, trebuie exemplar pedepsit.

Ceea ce trebuie sa faca slujitorii Bisericii în asemenea situatii este sa le spuna un cuvânt de învatatura în care sa sublinieze gravitatea abaterii pe care ar savârsi-o daca ar accepta oficierea slujbei. De asemenea, sa sublinieze gravitatea pacatului desfrânarii, sub forma concubinajului, evidentiind necesitatea spovedaniei si a caintei celui viu, ca si obligativitatea rugaciunii pentru cel raposat. Apoi, o asemenea situatie poate fi un semnal de alarma pentru a veghea ca asemenea cazuri sa nu se mai repete, facând o catehizare sistematica în care sa atace si o asemenea tema.

Ce este cununia de argint (aur, platina) si care este rânduiala dupa care se savârseste?

Exista obiceiul destul de raspândit, dar nu generalizat, ca sotii care s-au cununat religios, dupa o perioada de 25 de ani de împreuna-vietuire, sa marcheze acest eveniment de familie printr-o ceremonie religioasa cunoscuta sub denumirea foarte îndatinata, dar improprie, de "cununia de argint". Aceeasi ceremonie savârsita la 50 de ani de casatorie poarta numele de "cununia de aur", iar la împlinirea vârstei de 75 de ani de casatorie - situatie destul de rara - ea se numeste "cununia de platina". Ceremonia, indiferent ca este vorba de cea de argint, aur sau platina, poarta gresit denumirea de "cununie", fiindca în realitate nu este o slujba a Tainei Sfintei Cununii, ci o slujba de multumire care nu are nimic comun cu rânduiala Sfintei Cununii.

Asa cum prevad rânduielile canonice si tipiconale, Taina Sfintei Cununii nu se mai readministreaza acelorasi soti, niciodata, în prima ei forma, ci numai daca acestia divorteaza si se recasatoresc cu alte persoane care nu au mai fost cununate religios, deci carora nu li s-a oficiat slujba Cununiei. Daca ei se recasatoresc dupa divort, li se oficiaza slujba de la a doua nunta.

Fiind vorba deci de o slujba de multumire, la aceasta ceremonie nu folosim nici cununiile, nici paharul cu vin si pâine, asa cum nu se face nici înconjurarea mesei pe care este asezata Sfânta Evanghelie, alaturi de Sfânta Cruce si lumânari. Pentru ceremonie folosim doar inelele care vor fi de argint, aur sau platina, dupa cum este vorba de una din cele trei ceremonii.

Rânduiala ei se savârseste exact ca în cartile de cult amintite, cu unele mici adaptari la situatia prezenta si anume la ectenia mare de la începutul slujbei se adauga si cererea aceasta de multumire: "Pentru binefacerile ce au fost asupra robilor lui Dumnezeu (numele) în timpul celor 25 (50 sau 75) de ani de împreuna-vietuire". Aceasta cerere se adauga si la ectenia întreita de dupa Sfânta Evanghelie, ca si la rugaciunea de multumire de la sfârsitul slujbei.

Pentru a marca evenimentul sarbatorit, se obisnuieste ca sa se aseze în degetele sarbatoritilor pentru care se oficiaza slujba inele de argint, aur sau platina. Din indicatia pe care o cuprinde Molitfelnicul, reiese ca inelele se pun în degetele inelare ale celor pentru care se savârseste slujba de multumire, dupa ce se face cu ele semnul Sfintei Cruci pe Sfânta Evanghelie, cu formula urmatoare: Se binecuvânteaza robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, Amin (de trei ori).

De asemenea, se mentioneaza ca se obisnuieste ca punerea inelelor sa se faca înainte de Rugaciunea de multumire, nasii schimbându-le ca la logodna.

Cate cununii sunt admise?

Prima cununie este adevarata binecuvantare, este Sfanta Taina, a doua si a treia sunt ingaduite. A patra este pacat mare.

De mentionat este faptul ca inca de la inceputurile crestinismului se admitea a doua casatorie, dar numai în conditii speciale, iar a treia casatorie era mentionata ca o extrema. Iata ce spune Sfântul Vasile cel Mare în canonul al 4-lea:

"În privinta celor ce se casatoresc a treia oara si a celor ce se casatoresc mai de multe ori, am hotarat acelasi canon, care este corespunzator si pentru cei ce se casatoresc a doua oara; adica pentru cei ce se casatoresc a doua oara, un an; altii insa au hotarat doi ani; iar pe cei ce se casatoresc a treia oara ii afurisesc pe trei, de multe ori si pe patru ani. Si pe una ca aceasta o numesc nu nunta, ci poligamie, ba mai curand desfranare, ce se pedepseste; pentru aceea si Domnul a zis samaritencei, care schimbase cinci barbati: "Pe care-l ai acum nu-ti este barbat" (Ioan 4;18). Pentru ca cei ce au trecut peste limita nuntii a doua nu mai sunt vrednici sa se numeasca cu numirea de barbat, sau de sotie. Apoi în privinta celor ce se casatoresc a treia oara am primit obiceiul de afurisire pe cinci ani, nu din vreun canon, ci din urmarea celor primite mai inainte. Dar nu trebuie a-i opri pe ei cu totul de la Biserica, ci a-i invrednici de ascultare, doi ori trei ani; si dupa aceea sa li se dea voie sa stea impreuna, iar de la împartatirea Sfintei Taine celei bune sa fie tinuti departe, si atunci când vor arata vreun rod de pocainta, sa se aseze la locul impartasirii".

În canonul 50 Sfântul Vasile zice ca "Pentru a treia casatorie nu este lege; drept aceea nunta a treia nu se aproba de lege. Deci pe unele ca acestea le privim ca pe niste intinaciuni ale Bisericii; dar nu le supunem osandirilor publice, ca pe unele ce sunt mai tolerabile decat desfraul deschis."

Iar în canonul 87, Sfântul Vasile cel Mare zice: "Eu deci marturisesc fiecaruia, care ma consulta asupra casatoriei, ca «va trece chipul lumii acesteia si timpul este scurt, ca si cei ce au femei sa fie ca si cum nu ar avea» (I Corinteni 7;29). Iar daca-mi va raspunde cineva aceasta: «Cresteti si va înmultiti» (Facere 1;18) râd ca el nu face deosebire între timpurile legiferarilor. Nunta a doua este remediu împotriva desfrâului, dar nu mijloc de încurajare pentru necumpatare. «Dar daca nu se înfrâneaza, casatoreasca-se» (I Corinteni 7;9) zice, iar nu si casatorindu-se, sa faca faradelege."

Sfantul Vasile deci considera ca adevarata casatorie, numai prima casatorie. Pe a doua o tolereaza insa ca o indulgenta fata de slabiciunea omeneasca. În aceste canoane, Sfantul Vasile are în vedere insa pe cei ce contracteaza o a treia sau a patra casatorie. Intrucat, pentru cei ce se casatoresc a doua oara s-a fixat prin canonul 1 Laodiceea, o epitimie de un an sau doi, dupa felul pocaintei, Sfantul Vasile în canonul 50 zice ca a treia casatorie este interzisa de lege; iar pentru cei ce din necesitate sau din alt motiv oarecare incheie o astfel de casatorie, el prescrie o epitimie de cinci ani. Observam totusi în canonul 50 ca Sfântul Vasile cel Mare manifesta toleranta pentru a treia casatorie, desi în canonul al 4-lea o numeste "poligamie, ba mai curand desfranare", iar în canonul 50 o numise "intinaciune a Bisericii".

Cand vine vorba de casatoria a patra, în canonul 80, Sfântul Vasile cel Mare considera casatoria a patra ca pe un pacat mai mare ca desfraul si ca o fapta animalica. În privinta acesteia nu mai mainifesta nici macar toleranta, ca la casatoria a treia. Aceasta invatatura a Sfantului Vasile era doctrina intregii Biserici în acele timpuri.

De remarcat ca în veacul al 10-lea insusi imparatul Leon Filozoful, care a consfintit aceasta randuiala prin Novela 90, a incalcat-o, contractand a patra casatorie. Imparatul calcand doctrina Bisericii, autoritatea bisericeasca a fost nevoita sa se ocupe din nou de problema, dand raspuns oficial, canonic, la intrebarea: "De cite ori poate sa se admita incheierea casatoriei pentru o persoana ramasa vaduva?"

Imparatul Leon Filozoful a pierdut în timp de cativa ani doua sotii. Nevoit sa se casatoreasca a treia oara, în acelasi an i-a murit si a treia sotie. Imparatul fiind inca tanar si neavand mostenitori legali voia sa se casatoreasca a patra oara cu o femeie cu care avea deja un copil nelegitim. Nicolae I, patriarhul Constantinopolului n-a voit sa binecuvânteze aceasta casatorie, motivand ca este potrivnica dispozitiilor canonice ale Bisericii. Intrucat, din porunca imparatului, acesta a fost cununat de un preot, patriarhul a exclus pe imparat din Biserica, iar pe preotul respectiv l-a caterisit. Ofensat, imparatul a dispus ca patriarhul sa fie exilat si la un sinod din 908, format din adepti ai imparatului, patriarhul a fost caterisit si s-a ales un alt patriarh (Eutimiu), iar casatoria imparatului a fost declarata legala. Faptul acesta a produs mare tulburare în Biserica. Murind Leon la 912, urmasul sau la tron imparatul Alexandru a convocat de îndata un sinod care a reintegrat an scaun pe patriarhul Nicolae, care cu greu a linistit spiritele.

Patriarhul Nicolae, pe vremea imparatilor Constantin al 7-lea si Roman I, la anul 920 a convocat un sinod care a condamnat tot ceea ce s-a hotarat la sinodul din 908 impotriva prescriptiilor canonice ale Bisericii si s-a emis un "Tomos Unionis", ramas celebru în istoria dreptului bisericesc, adica actul de unire si impacare a Bisericii cu Statul.

Acest Tomos contine urmatoarele dispozitii canonice: dupa o cuvenita introducere, se imparte în sapte canoane. Primele trei se refera la chestiunea pentru care s-a convocat acest sinod.

În canonul 1 se spune ca de atunci incepand nimenea nu mai are voie sa incheie a patra casatorie, iar daca face acest lucru, casatoria aceasta nu se va mai recunoaste, si nu numai ca respectivul se desparte de orice comuniune cu Biserica, ci i se interzice si intrarea în Biserica, pâna când ramane în astfel de legatura ilegala.

Canonul 2 vorbeste despre casatoria a treia, si spune ca în genere si aceasta casatorie trebuie privita ca interzisa, admitandu-se exceptii numai în cazuri determinate.

În privinta casatoriei a treia, canonul dispune în special urmatoarele:

  1. a) daca cineva este de 40 de ani si fara copii, si doreste sa se casatoreasca a treia oara, acela cinci ani de zile nu poate sa se cuminece;
  2. b) daca cineva este de 40 de ani si are copii, aceluia ai este interzis sa se casatoreasca a treia oara;
  3. c) daca cineva este de 30 de ani si are copii din primele casatorii, si totusi doreste sa se casatoreasca a treia oara, acela sa se opreasca pentru patru ani de la cuminecatura;
  4. d) daca cineva este de 30 de ani si nu are copii, aceluia i se poate permite casatoria a treia, dar i se da si epitimie.

În canonul al treilea se prescrie epitimie de sapte ani, ca si pentru casatoria prima si a doua, daca se dovedeste ca cineva a rapit sotia, sau daca inainte de casatorie a avut relatii sexuale. În acest canon se mai adauga si ca preotul care da Sfanta Cuminecatura (Impartasanie) cuiva impotriva dispozitiei cuprinse în acel canon, din acel moment isi pierde si el slujba sa si cade si el sub epitimie de sapte ani. Aceste trei canoane se cuprind în acest tomos, care s-a confirmat de imparatii mentionati, si s-a promulgat si ca lege de stat.

Dar nici aceasta hotarare nu a multumit pe cei ce tineau riguros la sfintele canoane, deoarece ei vedeau în aceasta slabiciune fata de puterea de stat, în urma dispozitiei despre casatoria a treia si combateau totodata aceasta hotarare. Abia pe vremea imparatilor Vasile al 2-lea si Constantin al 8-lea si a patriarhului Sisinius, s-au linistit lucrurile. La anul 997, s-a adus în fata marelui sinod tomosul, confirmandu-se în chip solemn, si adaugandu-i-se inca patru canoane. Dintre aceste canoane:

  • în canonul 1 (4) se anatematizeaza cei ce indraznesc sa introduca inovatiuni în doctrina bisericeasca;
  • canonul 2 (5) anatematizeaza pe cei ce acuza Biserica de slabiciune, fiindca imparatul Leon a recunoscut acea casatorie a patra pentru pacea bisericeasca;
  • canonul 3 (6), anatematizeaza pe cei ce indraznesc sa spuna ca Sfanta Biserica nu ar fi pastrat curata si nealterata doctrina predanisita;
  • canonul 4 (7) anatematizeaza pe cei ce indraznesc sa nu primeasca vreunul dintre sfintele canoane, care au fost date mai inainte si care au fost primite de Biserica intreaga.

Dupa aceea au incetat tulburarile din Biserica si Tomosul a fost primit si recunoscut de catre toti, si dispozitiile cuprinse intr-insul au ramas în vigoare în intreaga Biserica Ortodoxa pâna în ziua de azi.

În vremurile noastre, lucrurile s-au schimbat putin, fara însa a afecta rostul si semnificatia Cununiei.

Mai întâi legatura dintre un barbat si o femeie capata caracter oficial prin casatorie civila, care creeaza efecte juridice. Spre deosebire de casatoria civila, cununia sau nunta creeaza si efecte harice sau sfintitoare.

Prin cununie sau nunta se sfinteste de fapt casatoria, încât putem spune ca din punct de vedere religios, o casatorie nu este deplina fara cununie sau nunta sau fara binecuvântarea Bisericii. În unele state ortodoxe, cum este Grecia, slujba cununiei creeaza efecte juridice. Legatura aceasta dintre barbat si femeie este conceputa, dupa învatatura Bisericii, ca indisolubila, ea putând fi întrerupta doar prin moartea fizica si prin moartea morala care se produce prin savârsirea adulterului de catre unul din soti. Acesta a fost singurul motiv pentru care biserica a admis la început divortul, pe temeiul celor învatate de Mântuitorul Hristos Însusi: "Oricine va lasa pe femeia sa, în afara de vina de desfrânare, si va lua alta, savârseste adulter, iar cine s-a însurat cu cea lasata savârseste adulter" (Matei 19;9). Mai târziu, ea a admis si alte motive de divort care se deosebesc de cele luate în considerare de catre legile de stat, anume:

  • Motive care produc moartea religioasa: apostazia, erezia, nasia de botez sau primirea în brate la botez a propriului fiu;
  • Motive care produc moartea morala: alienatia incurabila, crima, avortul, atentatul la viata sotului, pacate foarte mari (pacate strigatoare la cer): adulter, silirea la acte imorale, refuzul convietuirii conjugale, parasirea domiciliului);
  • Motive care produc moartea civila: anularea unei casatorii prin hotarâre judecatoreasca, calugarirea si alegerea ca episcop.

Pentru aceste motive canonice de divort, pâna în 1865, judecata o facea la noi Biserica prin instantele sale judecatoresti numite dicasterii. De la aceasta data ele au încetat sa mai existe, judecarea cazurilor de divort si pronuntarea acestuia revenind instantelor civile.

Divortul civil însa produce numai efecte juridice, nu si efecte harice sau sacramentale. De aceea, o casatorie desfacuta prin divort civil continua sa ramâna valabila din punct de vedere haric, pentru ca "ceea ce Dumnezeu a unit omul sa nu se desparta" (Matei 19;6). Pentru a fi socotita desfacuta si din punct de vedere religios, s-a instituit asa-numitul "divort religios sau bisericesc", care are la baza hotarârea ierarhului locului, în baza cererii prezentate de cei în cauza, în urma declararii divortului civil. Declararea divortului bisericesc este numai de competenta episcopului, si nu a altor organe administrative, conform Statutului pentru Organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Române, unde se spune ca episcopul "acorda dispense bisericesti de casatorie si desface casatoria bisericeasca, dupa ce s-a pronuntat divortul de catre judecatoria civila" (art. 90, al.1). Pronuntarea divortului bisericesc are deci menirea de a separa si din punct de vedere haric pe cei doi fosti soti, chiar daca el nu este un act sacramental sau o rânduiala expresa de slujba, care ar retrage binecuvântarea si sfintirea casatoriei. Prin actul care se întocmeste pentru declararea divortului bisericesc numit "carte de despartire", semnata de episcop, casatoria religioasa se declara desfacuta. Divortul bisericesc nu este asadar numai un act administrativ de cancelarie, ci, prin aprobarea lui de catre episcop si prin semnarea cartii de despartire, casatoria este desfacuta si din punct de vedere religios. Aceasta aduce dupa sine posibilitatea ca persoanele divortate religios sa se poata recasatori cu alte persoane sau între ele. Ceea ce nu se anuleaza prin divortul bisericesc este rudenia sau legaturile de înrudire create prin casatoria fostilor soti divortati, relatii care nu se sterg, ci continua sa creeze impedimente la casatorie, ca si când casatoria nu ar fi fost despartita. De aceea, rudele rezultate din prima casatorie nu se pot casatori decât în limita îngaduintei pe care o acorda gradul de rudenie respectiv.

Din pacate, însa, acest divort bisericesc nu s-a mai solicitat si nu s-a mai practicat în Biserica noastra, unde s-a luat ca normativ doar divortul civil. Revenirea la starea normala a vietii religioase impune cu necesitate reintroducerea divortului religios acolo unde se produce cel civil, pentru ca în functie de cel religios administram sau nu sotilor despartiti si recasatoriti slujba cununiei. De aceea, daca doi soti s-au despartit civil si au cerut si divort bisericesc, ei sunt socotiti liberi sa se casatoreasca cu alte persoane sau între ei. În cazul în care se casatoresc cu persoane care au mai fost casatorite si divortate, civil si religios, li se administreaza cea de-a doua nunta. Daca se recasatoresc fara sa fi avut declarat divortul religios, atunci nu li se mai administreaza slujba cununiei, fiindca ei reintra în starea creata de prima cununie, stare care nu a fost desfiintata prin vremelnica lor despartire si nici prin divortul civil care nu creeaza efecte harice sau sacramentale. De aceea, chiar daca o cer, cununia nu mai trebuie administrata. Sfintenia vietii de familie se recapata, în cazul acesta, prin Taina Sfintei Spovedanii si prin împartasirea cu Trupul si Sângele Domnului, în urma canonisirii, pentru pacatele savârsite eventual în perioada despartirii sau vietuirii lor separate. Înaintea lui Dumnezeu si a Bisericii, sotii despartiti numai prin divort civil sunt considerati a fi în unitatea pe care o creeaza cununia. Atentia preotului trebuie sporita pentru a nu comite greseala repetarii unei Taine care si-a creat efectul la prima savârsire. La rândul lor, credinciosii trebuie sa aiba curajul sa marturiseasca preotului starea în care se afla, pentru a nu-l lasa pe preot sa greseasca. Necunoasterea tuturor parohienilor, obiceiul de a se casatori la alte biserici decât la cele parohiale, uneori graba sau lipsa de interes a preotului în oficierea Tainei Cununiei, ne fac sa gresim, savârsind un act care poate fi socotit drept sacrilegiu, nerespectând învatatura canoanelor si practica traditionala a Bisericii în savârsirea Tainei Cununiei, luând de baza doar actul de stare civila în care nu ni se face nici un fel de specificare daca sotii se afla la prima, la doua sau la a treia casatorie.

Oricum, problema divortului religios trebuie privita cu mare atentie si reactivata în viata bisericeasca pentru a nu oficia, în lipsa lui, cununii care nu ar trebui savârsite si care ar însemna binecuvântarea sau sfintirea concubinajului, a bigamiei sau a trigamiei.

Mai este demn de mentionat ca numai prima Cununie este Sfânta Taina; Cununia a doua si a treia nu mai sunt Sfinte Taine, ci fac parte din categoria sfintelor slujbe numite Ierugii. Ierugiile sunt slujbe care se savarsesc la diferite trebuinte din viata crestinului. Prin urmare, în conformitate cu aceasta, dupa dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe, casatoria a patra este cu totul interzisa iar casatoria a treia este permisa numai în cazuri exceptionale, si anume numai cu incuviintarea episcopului competent. S-a obisnuit însa în vremurile noastre ca aceasta randuiala privitoare la a doua si a treia casatorie sa se incalce tot mai des, iar preotii sunt pusi în imposibilitatea de a o combate, mai ales în localitatile mari, unde preotul nu are posibilitatea de a obtine informatii sigure despre casatoriile anterioare ale crestinilor, singura sursa de informare fiind crestinii si sinceritatea acestora. Crestinii trebuie sa raspunda sincer la întrebarile puse de preot, privitoare la aceste amanunte, pentru ca de vor minti, nu pe preot îl vor minti, ci pe Dumnezeu. De asemenea crestinii trebuie sa stie ca a patra nunta sau cununie religioasa nu este îngaduita, iar clericul care îndrazneste sa o oficieze cu buna stiinta cade sub incidenta canoanelor bisericesti, care, în astfel de cazuri, prevad pedepsirea cu caterisirea. La fel si crestinii care ascund preotului adevarul ca sunt la a patra cununie, gresesc de moarte.

Când se savârseste slujba Sfintei Taine a Cununiei si când se savârseste slujba celei de-a doua Cununii?

Când slujba se savârseste persoanelor care nu au mai fost cununate, se urmeaza rânduiala logodnei si a cununiei asa cum o prescriu cartile de slujba numite Molitfelnic sau Agheasmatar, indiferent daca cei care solicita slujba sunt tineri sau mai în vârsta. Tot aceeasi rânduiala se savârseste si în cazurile în care unul dintre miri (indiferent care) a mai fost cununat sau logodit. Daca însa amândoi mirii au mai fost cununati sau daca unul din miri a fost cununat iar celalalt mire doar logodit, atunci li se oficiaza o rânduiala deosebita de slujba, numita nunta a doua. Ea este socotita un pogoramânt pentru neputinta si slabiciunea firii omenesti. Slujba este mai scurta si mai putin solemna, rugaciunile având un caracter penitential. Aceeasi rânduiala se oficiaza si la nunta a treia.

Daca doi tineri se impreuna unul cu altul inainte de Cununie, iar dupa aceea se vor cununa, fac ei pacatul curviei?

Da, sunt curvari. Orice relatie sexuala intre doua persoane necununate se cheama desfranare. Tinerii trebuie sa fie feciorelnici atunci când li se savârseste Taina Cununiei.

Care sunt zilele când sotii nu trebuie sa aiba relatii intre ei?

Sotii trebuie sa se pazeasca în cele patru posturi de peste an, miercurile si vinerile, sambetele si duminicile, Taierea Capului Sfântul Ioan Botezatorul (29 august), Inaltarea Sfintei Cruci (14 sept.), sarbatorile de la Inviere pâna la Duminica Tomii, (Saptamana Luminata), de la Craciun pâna la Boboteaza si toate sarbatorile din cursul anului.

Am fost la parintele cutare si nu a vrut sa ma cunune fara certificatul de casatorie civila. A procedat corect?

Preotul a procedat asa conform Statutului pentru Organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Române care prevede ca nici un preot sa nu savârseasca vreo cununie fara sa i se fi prezentat de catre miri certificatul de casatorie civila. Casatoria civila este importanta si necesara pentru ca prin ea se exprima consimtamântul celor doi parteneri de a se casatori, lipsa acestuia constituind un impediment fundamental la încheierea casatoriei.

Parinte da-mi cheile sa deschid eu biserica, sa se marite si fata mea.

Aceasta este o practica vrajitoreasca. Sa nu confundam deschiderea usilor bisericii cu deschiderea împaratiei cerurilor. Rugaciunea este singura cheie care poate deschide portile împaratiei cerurilor si poate aduce împlinirea dorintelor. Rugati-va la Dumnezeu cu credinta si duh curat si EI va va auzi.

Parinte, dati-mi cheile bisericii sa le spal ca sa se marite fata mea.

Aceasta este o practica vrajitoreasca. Poti sa speli nu numai cheile bisericii, ci si usile, chiar si cununiile, si tot nu vei face nimic pentru ca nu ai de ce sa le speli, fiindca ele sunt curate. În mod sigur ar trebui spalat sufletul fetei: prin post, rugaciune, mers la biserica în fiecare duminica, spovedanie, împartasanie, fapte bune, milostenie etc..

Daca vrei sa ti se casatoreasca baiatul sau fata trebuie sa mergi la un preot sa spele cununiile si copilul respectiv sa bea acea apa. Ca sa se dezlege cununiile trebuie sa mearga persoana în cauza la 9 biserici, dar nu în zig-zag ci numai în cerc sau în linie dreapta.

Aceasta este o practica vrajitoreasca. Dezlegarea cununiilor framânta pe multi tineri, în general fete. Într-adevar sunt vrajitori care leaga, dar pentru aceasta sunt rugaciuni de dezlegare. Nu mersul în cerc sau linie dreapta spre o biserica le dezleaga cununiile, ci mai bine mergeti la preot sa va citeasca rugaciuni din Molitfelnic. Daca aveti credinta, este de ajuns, daca nu, puteti colinda toata tara si nu veti face nimic.

Sa spele limba clopotului si sa bea acea apa ca sa se dezlege cununiile.

Aceasta este o practica vrajitoreasca. Nu spalatul obiectelor - clopot, chei, cununii - va va ajuta sa se casatoreasca copiii, ci credinta. Daca beti apa din spalatul limbii clopotului, s-ar putea chiar sa va îmbolnaviti rau, aceasta fiind coclita si plina de praf si de microbi si apoi sa ajungeti la spital.

Parinte, am venit la biserica sa-mi faceti si mie apa de dragoste. Parinte, va rog sa-mi dati si mie apa de cununii.

Asa ceva nu s-a facut si nu se va face niciodata în Biserica Ortodoxa. Aceste ape le fac vrajitoarele cu invocarea diavolului (duhului baltii) între orele 12 si 2 noaptea si apoi sa te tii, necazuri în casele unde este dusa aceasta apa.

La nunta se agata cutii goale de conserve dupa masini ca sa alunge duhurile rele.

Acele cutii le agatau copiii neastâmparati, pentru ca atunci când trecea masina, sa atraga atentia ca acolo se întemeia o noua familie sau poate o faceau doar pentru distractie.

Mirele trebuie sa treaca peste pragul casei cu mireasa în brate, pentru ca în prag stau duhurile rele.

Trecând-o peste prag sunt alungate duhurile rele. Superstitie! În lemnul pragului casei nu se salasluiesc duhuri rele, asa cum nu se salasluiesc nici în copacii padurilor, nici în giurgiuvelele geamurilor...

Nu este bine sa se cunune doi frati în acelasi an caci vor divorta.

Oare este mai bine ca unul sa se cunune cu sotia, iar celalalt sa traiasca cu viitoarea lui sotie în pacatul adulterului (desfrânare), decât sa primeasca binecuvântarea lui Dumnezeu? Multe perechi de frati s-au cununat religios în acelasi an si au fost fericiti si binecuvântati pâna la adânci batrâneti. Cei care spun ca au esuat în casnicie aducând argumentul de mai sus nu cunosc adevaratele cauze. Nu timpul când se cununa oamenii conteaza, ci sentimentele: Credinta si Iubirea sau Obiceiul si Interesul. Asa cum avem doua mâini, tot asa si mirii trebuie sa aiba deja primite în ziua nuntii cele doua binecuvântari: a parintilor (cuscrilor) si a preotului duhovnic. Deosebit de important este ca înainte cu câteva zile de cununia religioasa, indiferent ca au gresit sau nu trupeste pâna atunci (fericiti cei ce n-au gresit), ginerele si mireasa sa se spovedeasca si sa se împartaseasca si odata cu ei sa faca acelasi lucru si nasii lor.

Pentru a se casatori o fata, trebuie sa mearga la un preot sa-i treaca apa prin cununii.

Aceasta este o practica vrajitoreasca. Cununiile cuiva nu se pot lega sau dezlega prin lucrari pamântesti. Apa trecuta prin cununii nu are nici o putere. Sfatul pentru cele care vor sa se casatoreasca este sa o faca din iubire curata, respectând poruncile lui Dumnezeu.

Ce se face cu batista pe care preotul o ia de la cununie (cea cu care au fost legati cei doi miri)?

Aceasta e un obicei si nu se gaseste în rânduiala slujbei Cununiei. La fel este si obiceiul asezarii pe spatele mirilor a unei bucati de pânza. Nu o pânza sau o batista îi uneste pe cei doi miri, ci harul lui Dumnezeu e cel care consfinteste legatura lor.

Este bine sa se spovedeasca mirii înainte de Cununie?

Daca mirii nu se spovedesc regulat în toate cele 4 posturi, este foarte bine si de mare ajutor pentru ei sa se spovedeasca macar înainte de Cununie, mai ales daca au trait unul cu altul pâna la cununie. Timpul trait împreuna, fara cununie religioasa, se considera ca o perioada de desfrânare si de savârsire a altor pacate care trebuie spovedite. Atitudinea duhovnicilor care nu au îngaduit celor care au trait unul cu altul, sa primeasca Sfânta Împartasanie, ramânând doar cu spovedania si cu eventuala canonisire primita, este corecta.

 

SFEŞTANIA sau SFINŢIREA MICĂ A APEI (SFINŢIREA CASEI)

 

Biserica este centrul spiritual al comunitatii crestine, izvorul tuturor binecuvântarilor si locul unde se savârsesc majoritatea slujbelor. Însa avem slujbe care se oficiaza si în afara zidurilor bisericii, în institutii sau în casele celor credinciosi. Una dintre acestea este si sfestania sau slujba de sfintire a apei.

Ce este sfestania?

Sfestania este denumirea populara pentru slujba Aghesmei mici sau Sfintirea cea mica a apei. Ea se savârseste de catre preot în biserici sau în casele credinciosilor cu diferite prilejuri. Slujba propriu-zisa cuprinde rugaciunile de sfintire a apei, stropirea cu apa sfintita a celor prezenti si a tuturor camerelor precum si rugaciuni pentru ocrotirea si binele casei si pentru sanatatea trupeasca si sufleteasca a celor ce locuiesc în ea.

În Molitfelnic, cartea de slujbe a preotului, se spune despre folosul sfestaniei: "Aceasta apa sfintita, pe care Duhul Sfânt, prin rugaciunile preotilor, o sfinteste, are multe feluri de lucrari, precum însasi ectenia sfintirii si rugaciunea marturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alunga; se iarta si pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti si gândurile cele rele; mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si se îndreapta spre rugaciune; bolile le goneste si da sanatate sufleteasca si trupeasca. Toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvântare".

De ce trebuie sa sfintim casa?

Între om si mediul înconjurator se pastreaza mereu o legatura nemijlocita. Se spune ca “omul sfinteste locul", daca el face fapte bune si duce o viata curata. Însa adesea oamenii întineaza locul prin faptele lor rele, prin cuvinte si gânduri necuviincioase.

Casa fiecaruia dintre noi poarta amprentele vietuirii noastre.

Asa cum avem noi, oamenii, nevoie de spovedanie pentru a ne curati de pacate, si locuinta noastra are nevoie de curatire si de binecuvântare. Prin marturisirea pacatelor si prin dezlegarea acestora de catre duhovnic, crestinul îsi curateste sufletul si îsi împrospateaza harul primit la Sfântul Botez. La fel, prin stropirea cu apa sfintita si prin rugaciune, casa sfintita se purifica de tot raul si de toata lucrarea cea rea, pricinuita de pacatele celor care locuiesc acolo, de oamenii rauvoitori sau de duhurile cele necurate.

Când facem sfintirea casei?

Casele si apartamentele se sfintesc chiar de la începutul locuirii cuiva în ele sau dupa ce s-au facut reparatii si înnoiri. Dupa aceea, periodic, buni crestini cheama preotul în casele lor, pentru a savârsi slujba Aghesmei mici si pentru a aduce prospetime, pace si bucurie duhovniceasca. În vechime, dar si astazi în unele locuri unde s-a pastrat mai bine traditia, se facea sfestanie la fiecare prima zi din luna. În orice caz, fiecare familie crestina este datoare sa se îngrijeasca sa faca sfestanie în apartament sau în casa macar o data pe an.

Cum ne pregatim pentru slujba de sfintire a casei?

Înainte de a chema preotul pentru a savârsi sfestania în casa, sunt câteva aspecte concrete pe care crestinii trebuie sa le împlineasca:

Mai întâi, fiecare membru al familiei sa se spovedeasca, pentru ca înainte de a curati si sfinti casa, sa se elibereze ei însisi de pacatele si relele care împovareaza si casa în care ei locuiesc. De asemenea, este folositor ca cei din casa sa posteasca înainte si sa se fereasca de cearta, dusmanii sau alte rele, sa aiba mintea mai mult la rugaciune.

În al doilea rând, casa în care urmeaza a se face sfestania trebuie curatita cât mai bine, de la un capat la altul si toate lucrurile din ea. Nu este de închipuit sa stropim cu apa sfintita si sa facem rugaciuni pentru a curati casa de rele iar casa sa fie murdara si ne îngrijita. Apoi, orice slujba savârsita de preot este echivalenta cu aducerea lui Dumnezeu în casa si de aceea nu putem sa avem casa neîngrijita.

Pentru slujba sfestaniei, credinciosul trebuie sa pregateasca o masuta frumos acoperita, orientata spre rasarit, pe care se vor aseza urmatoarele:

  • un vas larg la gura cu apa proaspata;
  • sfesnice cu lumânari de ceara;
  • un pomelnic cu cei ce locuiesc în casa si cu cei pe care gazdele doresc sa-i pomeneasca la rugaciune;
  • daca se face pentru prima data sfintire în casa se mai pune un vas mic cu ulei si un betisor cu vata;
  • o icoana (daca masuta nu se afla în fata icoanei din casa);

Preotul va sta în fata masutei si credinciosii vor sta în spatele preotului, asa cum stam si la biserica, toti cu fata spre rasarit. Toate usile camerelor vor fi larg deschise, astfel ca preotul sa poata intra în ele pentru a le binecuvânta si sfinti.

"Precum casei lui Zaheu s-a facut mântuire, Hristoase, cu intrarea Ta, asa si acum, cu intrarea sfintilor Tai slujitori si, cu acestia, a sfintilor Tai îngeri, da pacea Ta casei acesteia si cu milostivire o binecuvinteaza, mântuind si luminând pe toti cei ce vor locui în ea".

 

SĂRINDARUL

 

  • Sarindarul este rânduiala de pomenire a mortilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în sir. În lb. greaca "sarindar" inseamna patruzeci.
  • Preotul pomeneste sarindarele la 40 de Proscomidii savarsite duminica, in sarbatori si in alte zile, scotând pe Sfantul Disc miride (particele din prescurile aduse la altar) pentru vii - respectiv pentru morti - dupa cum este intocmit pomelnicul.
  • Sarindarul este de doua feluri: sarindarul de obste si sarindarul individual.
    • Sarindarul de obste se savarseste de catre preot timp de 40 de Liturghii neintrerupt in cinstea unui eveniment cum ar fi: sfintirea bisericii, hirotonie etc. La acest sarindar se pomenesc pomelnice sarindar cu rubrici pt vii si pt morti (in special aceia care au contribuit la renovarea, constructia bisericii etc……. ctitorii din vechime s.a.m.d.
    • Sarindarul individual este pomenirea celor vii sau morti la 40 de Sfinte Liturghii consecutive pentru a cere de la Dumnezeu iertare si dezlegare de pacate.

      În special însa crestinii aduc sarindare la biserica la începutul posturilor mari ( postul Nasterii Domnului sau postul Pastilor) însotite de prinoase ( grâu, untdelemn, vin, zahar, faina, mirodenii si alte daruri ) necesare pregatirii colivelor.

      Sarindarele pentru cei adormiti sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie si la slujba litiei pentru cei adormiti - zilnic.

      În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenire speciala pentru cei adormiti savârsind slujba Liturghiei si a Parastasului .

  • Dezlegarea sarindarelor - este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, si se celebreaza prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii si a Parastasului.

Credinciosii care duc un sarindar la sfânta biserica trebuie sa se roage individual în aceasta perioada la rugaciunile particulare, dar trebuie sa participe la biserica în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea mortilor si mai ales în ziua delegarii parastaselor, când pregatesc coliva si alte daruri spre a fi împartite ca milostenie.

În Postul Mare dezlegarea sarindarelor se face în Sâmbata Floriilor.

Cuvânt al Sfantului Grigorie Dialogul, despre sarindare.

Ne spunea noua Sf. Grigorie episcopul Romei: “A fost un calugar, intr-o oarecare manastire, care imi slujea mie, iar, mai pe urma, incepand a se imbolnavi, s-a apropiat de moarte. Deci, ii slujea lui ca un frate al lui dupa trup, un frate cu numele de Copiosie, care si acum este viu. Iar cel mai sus-zis frate, vazandu-se aproape de moarte, a spus fratelui sau: “Am, a zis el, ascunsi trei galbeni." Dar acest lucru nu s-a putut tainui fata de fratii din manastire. Pentru ca, cercetand cineva, din intamplare, mainile fratelui, a aflat acei trei galbeni.

Si cum am auzit aceasta despre fratele ce petrecea impreuna cu noi in manastire, n-am trecut-o cu vederea. Ca asezamantul manastirii astfel este, ca, adica, toti fratii de obste vietuiesc si nimeni nu are la sine nimic. Deci, foarte m-am intrebat cum si ce sa fac, spre curatirea acestui frate si spre pilda si invatatura tuturor fratilor. Deci, chemand pe iconom, i-am zis lui: “Mergi si sa nu lasi pe nimeni din frati ca sa vie la fratele cel ce moare, nici cuvinte de mangaiere sa auda din gurile lor. Ci, cand va fi aproape de moarte si va incepe sa cheme pe frati la sine, sa-i zica lui trupescul frate: Pentru cei trei galbeni pe care i-ai ascuns, la toti fratii esti o uraciune; ca macar cu acest amar cuvant sa poata a se curati de acel greu pacat. Iar, dupa ce va muri, sa nu-l ingropati pe el unde se ingroapa fratii, ci in gunoi facand o groapa, acolo sa-l acoperiti si cei trei galbeni impreuna peste dansul sa-i aruncati, zicandu-i: Argintul tau intru piezare impreuna cu tine sa fie, si, aceasta zicand sa-l acoperiti pe el."

Cu aceasta, doua foloase am voit sa fac, si aceluia si fratilor: ca pe acela, adica, grija si mahnirea cea de moarte sa-l curete de pacat, iar pe ceilaiti, mai vartos frica celui osandit sa-i mantuiasca de la un pacat ca acela, ceea ce s-a si facut. Deci, fratele acela, apropiindu-se de moarte, se ruga ca sa vina la dansul fratii. Si, intristandu-se el, i-a spus lui cel de un sange cu el frate: Pentru acesti trei galbeni, toti fratii au scarba de tine. Iar el, pentru pacatul sau, foarte mult suspina si, in suspinele acelea, a iesit din trupul sau. Dupa aceea, l-au ingropat, asa cum poruncisem. Si, intrind fratii in grija pentru osandirea aceluia, indata au inceput a-si aduce inaintea mea lucrurile lor cele netrebnice si proaste, pe care randuiala manastirii le da lor voie sa le aiba. Inca, foarte m-am temut, ca nu cumva sa ma fac si eu vinovat intru ceva.

Iar dupa treizeci de zile de la moartea lui, a inceput a dori sufletul meu dupa fratele ce murise si cu frica ma gandeam la muncile lui si cautam o cale pentru izbavirea lui. Deci, chemand pe iconomul la mine, cu mare grija i-am zis lui: Este destul cat s-a muncit in foc fratele nostru cel mort. Si datori suntem sa-i ajutam lui, dupa puterea noastra, ca doar se va izbavi din acele munci. Mergi, dar, si pana la treizeci de zile Jerfa Mantuitorului sa se aduca pentru dansul. Deci, ducandu-se, s-a facut asa. Inca si noi am facut la fel pentru sufletul aceluia, pana ce fratele cel mort s-a aratat lui Copiosie, cel de un sange cu el frate, zicandu-i: “Pana acum, frate, foarte rau m-am muncit, iar acum sunt bine si intru lumina, pentru ca astazi Sfanta Impartasire am primit." Deci, acestea vazand si auzind fratele lui, s-a dus la manastire, spunandu-le tuturor fratilor. Iar ei, numarand zilele, au aflat ca aceea era ziua intru care, cea de a treizecea jerfa, se adusese pentru dansul. Si acel frate al lui nu stia ca, pentru fratele sau fac rugaciune cei din manastire, iar acestia nu stiau ce vazuse despre dansul fratele lui, cel de acelasi sange. Si, asa, intru aceeasi zi, s-au instiintat impreuna de cele ce se faceau. Dintru care, un lucru aevea se arata: Ca, pentru mantuitoarele Jertfe, s-a izbavit fratele acela din munci." Deci, a sluji la cei morti, sarindare, cu adevarat, un lucru prea de folos este. Amin.

Istorie folositoare despre folosul sarindarelor

“Un preot din Franta avea un frate militar. Si au avut francezii razboi cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceza azi, dincolo de Gibraltar imediat, catre Liberia. împaratia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceza sa se bata cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.

Fratele preotului acesta din Franta a mers si el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma si mitraliere si avioane si bombe atomice, atunci se bateau cu sabiile, ca pe vremea lui Stefan cel Mare, cu sulita, cu arcul, cum era.

Si trecând armata franceza în Mauritania sa se lupte, a fost mare razboi între armatele europene si cele din Africa. Si i-au batut francezii pe mauri, dar au luat maurii multi prizonieri francezi, pe care i-au dus în tara lor, printre care au luat si pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Frantei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a stiut ca fratele sau a cazut prizonier, dar a vazut ca n-a mai venit si a întrebat pe ceilalti soldati, când s-a terminat razboiul:

- Mai, dar pe fratele meu nu l-ati vazut?

- Parinte, cred ca a murit, ca a fost mare macel. Stateau trupurile pe jos cum stau butucii, asa lupta a fost, si cred ca a murit si el, saracul.

Preotul, ca frate al lui, a început sa-i faca 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier si-l tineau în lanturi într-o temnita, si erau mai multi legati acolo.

Preotul facând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanturile cadeau de pe fratele preotului, si ramânea dezlegat. Si ziceau ceilalti:

- Ce este cu tine? De ce cad lanturile de pe tine? Faci farmece?

Acela a zis:

- Eu nu stiu farmece.

- Ei, nu stii farmece!

Toate lanturile se rupeau si cadeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanturi. A doua zi si acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.

- Mai, mare fermecator!

- Eu sunt crestin. Cred în Hristos. Eu farmece nu stiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în tara mea, în Franta, si eu cred ca el face Liturghii acuma si scoate particele pentru mine, crezând ca am murit. Si, ca daca as fi în iad, si acolo as fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred ca se întâmpla, ca numai asta închipuie. Dar nici eu nu stiu de ce.

- Si cât timp are sa se întâmple asa cu tine?

- Stiu ca la noi se fac 40 de Liturghii. Si o sa vedeti ca pâna la 40 de zile cad lanturile de pe mine.

- Dar atunci ce-o sa se întâmple?

- Nici eu nu stiu ce-o sa se întâmple, dar stiu ca o sa scap din mâinile voastre.

- Cum? Nu scapi tu din mâna noastra!

- Eu cred ca Dumnezeu ma scotea si din iad, daca as fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o sa ma scoata din mâna voastra de aici.

- Ai sa vezi ca te punem noi sub paza atunci!

Si au numarat aceia si n-au mai pus lanturi pe el.

- Degeaba le punem, ca la 40 de zile pica toate.

La 40 de zile erau atenti cu totii. Au pus santinele duble la porti si au pus lanturi pe el si paza. "Paziti-l, mai, ca auzi ca acesta la 40 de zile pleaca de aici!"

Si cum erau ei în paza deodata au vazut ca s-a desfacut acoperisul temnitei în doua si o mâna l-a luat de perii capului si nu l-au mai vazut. Si unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipa de vreme.

Si atunci aceia s-au întrebat:

- Ce s-a întâmplat, mai?

- A venit Hristos al lui, caci am vazut o mâna. (Ei nu stiau ca era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toti am cazut tremurând. Nu putea nimeni sa se tina pe picioare.

- Si pe unde?

- Prin acoperisul temnitei, si temnita s-a închis apoi.

Acela a spus:

- Vedeti voi cât de mare-i credinta crestina? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, mai cât l-ati pazit voi si l-a luat când a vrut!

Si preotul când l-a vazut i-a zis:

- Mai, frate, mai, ai venit? Mie mi s-a spus ca ai murit. Chiar astazi am terminat 40 de Liturghii pentru tine si am scos ultima particica pentru sufletul tau.

Si atunci cel scapat i-a zis:

- Bine ai facut, frate, ca daca eram în iad, ma scoteai si de acolo. Daca am fost pe pamânt m-ai scos din temnita. Sa-ti dea Dumnezeu tie plata, dar uite cum a fost cu mine.

Si i-a spus istoria cu lanturile si s-a scris si asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii."

O povestire de la Parintele Cleopa

Pomenirea mortilor o faceau crestinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise înca din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujba speciala pentru morti. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morti, s-a vazut cât de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru raposati. S-au descoperit multe taine. Acum sa va mai spun o istorioara despre puterea celor 40 de panahizi.

Pe timpul împaratului Nichifor Focas, pe la anul 963, când s-a facut Marea Lavra a Sfântului Anastasie în Muntele Athos, acest împarat crestin a avut razboi cu persii. Totdeauna imperiul Bizantin cu persii au avut razboi, pentru ca sunt în granita.

Si a fost mare lupta. Doua împaratii puternice. Si atunci persii, desi nu i-au biruit pe greci, au luat multime de prizonieri si au facut cele mai grele munci cu ei. Ca sa-i piarda, i-au pus sa faca un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar în tuneluri faceau depozite. Au pus sa sape într-un munte sa faca tunel, ca sa tina ei acolo multe. La tunel au pus mai multi prizonieri, ca daca va cadea tunelul peste ei, acolo sa le fie mormântul. Ca atunci nu era mestesug sa lege bine tunelul, asa cum se leaga acum.

Bietii greci credinciosi lucrau saracii, ca aveau santinele lânga dânsii. Si când au ajuns la o distanta oarecare sub tunel, lucrând, într-o buna zi, vrrrum! A cazut tunelul peste ei. Au murit toti. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai în fundul tunelului, doua pietre mari au cazut vârf la vârf si dedesubt a ramas un loc liber. Si acolo în coliba aceea puteau sa traiasca mai multi, ca era larg, dar numai un om a ramas. El când a vazut ca pietrele se reazema, a intrat dedesubt si nu l-a omorât. Dar ce folos? A ramas în întuneric bezna, ca era în pântecele muntelui, întuneric si rece. Si se gândea el: “Au sa ne mai scoata pe noi pagânii astia?" Ca daca ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit sa-i scoata, dar asa, nu s-a mai gândit nimeni la asta, ci i-a lasat morti acolo pe toti.

Si se gândea el: “Ei, am ramas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig si de urât". Si a început sa se roage strasnic.

Când s-a terminat razboiul, venind curând dupa înfrângere la satul lor unul din tovarasii lui de arme, femeia l-a întrebat:

- Pe barbatul meu nu l-ai vazut?

El zise:

- Barbatul tau a fost prins de persi împreuna cu altii si am auzit ca i-au pus sa sape un tunel si a cazut tunelul peste ei si au murit toti. Atunci a murit si al dumitale.

Femeia credincioasa stia rânduiala care se facea cu parastasele (stiti în Postul Mare, ca duce colive la biserica). Ce s-a gândit ea? “Sa-i port eu parastasele, daca a murit, si pe urma îi voi face eu si praznic la 40 de zile!" Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu voia sa descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).

Atunci în vechime, Sfânta Liturghie se slujea la sate asa cum se slujeste la noi în manastire, adica zilnic. Dar în vremea aceea, veneau toti crestinii la biserica, cum se spune în Faptele Apostolilor, ca "erau pururea zabovind în biserica si întru frângerea pâinii".

Si ce a facut biata femeie? De când a auzit ca a murit, a început sa duca la biserica o prescura, un sfert de vin si câteva lumânarele, sa-i poarte parastasele. Asa era traditia. Preotul scotea la Liturghie si o particica pentru robul lui Dumnezeu care murise, dupa cum i-a spus femeia.

El saracul, pâna a ajuns vestea la femeie, pâna nu stiu ce, el a postit acolo vreo saptamâna, mai mult; era gata-gata sa moara de foame. Era ultima suflare acolo în întunericul acela, dar se ruga: “Doamne, vreau sa ma rog Tie, daca Tu ai rânduit ca eu sa traiesc sub aceste pietre, Tu poti sa ma scoti si de aici, sau daca nu, mor, si sa mor rugându-ma, ca n-am alta nadejde". Se ruga saracul cu toata inima, ca era singur în acel întuneric si bezna de munte si stia ca va muri.

Rugându-se el, deodata numai vede ca a intrat un tânar, dar nu stia pe unde, si avea în mâna o sticluta de vin, niste lumânari aprinse si o prescura.

El era aproape lesinat. Statea cu pântecele la pamânt, ca nu mai putea sa se scoale. Era mort de foame.

- Scoala, frate, si ia si manânca prescura asta si bea vinul asta, ca numai bine ai si lumina! Ca i-a adus toate lumânarile aprinse.

Si el s-a speriat când a vazut pe tânarul acela.

- Doamne, Tu esti Mântuitorul Hristos?

- Nu. Eu sunt îngerul, pazitorul vietii tale, si acestea ti le-a trimis sotia ta astazi la biserica si Dumnezeu mi-a poruncit, fiindca esti în viata, sa ti le aduc, ca daca erai mort, pentru acestea aveai sa primesti lumina cea vesnica; dar fiindca esti în viata Dumnezeu m-a trimis, fiindca ai trup aici, sa te întaresti cu hrana aceasta.

El însa nu îndraznea sa se atinga de ea. Si acela a spus:

- Uite, te rog, ia si te întareste, ca daca nu, mori.

El a prins curaj si a început sa manânce prescura, dupa aceea a baut câte oleaca de vin, iar mânca oleaca de prescura, si asa, încet-încet, a mâncat prescura, a baut vinul si numai bine a avut si lumânari. Si atunci a spus îngerul:

- Eu îti voi aduce în fiecare zi, daca sotia ta va duce la biserica aceasta jertfa. Iar daca nu, nu.

Si se gândea el în mintea lui: “Femeia îmi face parastasele. Dar ce are sa se întâmple mai târziu? Stiu ca pâna la 40 de zile are sa-mi aduca acestea aici îngerul Domnului. Dar dupa 40 de zile ce are sa se întâmple cu mine?"

Si nu l-a mai vazut. Si acuma el astepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarasi îngerul, si-i aduce iarasi asa. I-a adus 20 de zile.

La 20 de zile, sotia lui, grabita saraca acasa, ca avea si copii, s-a dus sa duca vaca la cireada. Si ducând vaca dimineata, cireada plecase din sat, si ea s-a dus tocmai pe câmp unde era. A pus deoparte tot ce sa duca, dar întârziind si-a zis: “Las’ ca oi duce mâine, ca azi nu mai am timp". Si în ziua aceea, nu i-a adus lui îngerul prescura, vinul si lumânarile.

Si el a început a plânge, zicând: “Vai de mine, mi se pare ca sotia mea numai 20 de panahizi mi-a facut. Azi n-a mai venit îngerul Domnului sa-mi aduca prescura, vinul si lumânarile. De acum voi muri iar de foame!"

Dar ea, biata femeie, daca n-a adus în ziua aceea coliva, a dus a doua zi doua, ca sa fie colivele 40. Si a doua zi a venit îngerul Domnului si i-a adus mai multe lumânari, doua sticle cu vin si doua prescuri. Si i-a zis:

- Sotia ta, a fost ieri cu vaca la cireada, si n-a avut timp sa aduca panahida, dar azi a dus la biserica doua si eu ti le-am adus pe amândoua. Si s-a bucurat el tare, când a vazut ca femeia are de gând sa-i faca 40 de panahizi. Si a facut rugaciunea si a mâncat. Si nu l-a mai vazut pe înger, ca s-a dus.

Si se gândea el: “Doamne, Dumnezeule, daca atâta mila si îndurare ai facut cu mine aicea sub pamânt, încât sub muntele acesta îmi porti de grija, cu ce sa-ti rasplatesc eu? Ce pot eu, om pacatos, sa fac pentru tine, spre a-Ti multumi?" Si acum se gândea el: “Hai ca sotia saraca pâna la 40 de zile o sa-mi aduca asa, dar la 40 de zile ce are sa fie cu mine? Am sa mor!" Asa se gândea el, ca nu stia ce are sa se întâmple la 40 de zile.

Si se plângea din adâncul inimii si multumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negraita, ca-i poarta de grija, sa nu moara asa de repede, ci sa mai traiasca. Si zice: “Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grija si ai dat în gând sotiei mele sa-mi poarte 40 de panahizi, ajuta-mi cu mila Ta si ma scoate de aici, ca Tu le poti pe toate. Iar daca voi muri la 40 de zile, sa-mi fie iertate pacatele mele".

Deci femeia a continuat asa, si în fiecare zi îngerul i-a adus jertfa pe care o ducea sotia lui la biserica. Iar în ziua a 40-a, stând el la rugaciune, a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele în doua, l-a luat de parul capului si l-a pus acasa pe prispa, tocmai în Grecia, în satul de unde era el.

Si când s-a trezit, a vazut si a cunoscut satul, dar n-a stiut cât de repede a fost dus. Când a venit el, sotia era dusa la biserica. Si când a venit ea acasa, vede un militar pe prispa. “Vai de mine, cine este acela?" De la poarta i-au slabit picioarele de emotie, de frica. “Vai de mine, acesta-i barbatul meu. Eu azi am ispravit cu cele 40 de panahizi si tocmai acum a venit si el".

Si când a vazut-o si el, a început a plânge. Ea zicea:

- Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit ca esti mort si ti-am facut 40 de panahizi.

Iar el a zis:

- Cu adevarat, mare mila ti-ai facut cu mine! Vino în casa.

Si s-au adunat toti vecinii si ziceau:

- A venit vecinul de care se zicea ca e mort.

Si-l întrebau:

- Cum ai venit? Cum ai scapat de la pieire, ca se auzea ca ai fost robit si ca a cazut muntele pe voi?

- Toate sunt adevarate, a zis el. Când ne-a prins, îndata ne-a pus sa sapam un tunel si tunelul a cazut peste noi si ne-a acoperit acolo si au murit toti. Si le-a spus ce s-a întâmplat cu el, cum au cazut doua pietre, la adapostul carora a putut sta, cum în fiecare zi îngerul Domnului i-a adus o prescura, o sticluta de vin si câteva lumânari. Si a întrebat-o pe sotie:

- Asa-i ca la 20 de zile ai uitat sa duci prescura la biserica? Ea zise:

- N-am uitat, ci n-am avut timp.

- Dar a doua zi ai dus doua.

- Da, doua.

- Doua am primit si eu acolo si toate lumânarile.

Si s-au minunat toti foarte.

- Cum, cine le aducea sub munte?

- Un tânar îmbracat în alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l împiedica nimic.

Asa sunt îngerii. Daca Dumnezeu îl trimite în iad, el nu este împiedicat de nimic. Tot asa în rai.

Când s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostas la episcopul locului, sa spuna din nou tot ce s-a întâmplat. Si i-a povestit acela toate de la capat, si i-a scris istoria aceasta ca sa stie toti puterea parastaselor care se fac pentru morti, fiind rasplatite de Dumnezeu pentru rugaciunea Bisericii în veacul viitor. Ca daca omul acela ar fi fost în iad, îngerul nu-i aducea pâine si vin, ca acolo nu poate omul sa manânce, ci îi aducea puterea rugaciunii care era facuta pentru sufletul lui. Dar fiindca el era înca în trup, i-a aratat ca tot ce-i aducea femeia la biserica, a folosit trupului si sufletului lui.

Iata cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi si lumea a început si mai cu dinadinsul sa faca parastase pentru morti.

LAST_UPDATED2
 

Icoana zilei

Sinaxarul zilei